„Ajutați-ne să aducem o medalie mondială la Piatra-Neamț!” – Apelul unei foste sportive de performanță pentru participarea copiilor săi la campionatul mondial de Muay Thai

0

„AJUTAȚI-NE SĂ ADUCEM O MEDALIE MONDIALĂ LA PIATRA-NEAMȚ, ÎN ROMÂNIA! Antalya venim! Am reușit să ne înscriem în ultimele momente. Eforturile financiare sunt uriașe, ținând cont că noi suportăm tot. Nu știu cum voi face față pentru amândoi, dar știu că sunt în stare să îmi vând un rinichi pentru a-i ajuta să profite de această șansă uriașă. E greu, foarte greu pentru un părinte să își vadă copilul că poate, muncește, se dedică unui scop și totul se oprește la bani. Ei de doi ani muncesc și 4 ore pe zi în călduri insuportabile și nu se plâng. Asta mă obligă pe mine să fac orice pentru a-i ajuta să se lanseze. Dacă cineva, nu știu cine, ne poate sprijini, am rămâne recunoscători pe veci.”, este strigătul unei mame care luptă pentru visul copiilor săi.

Mai jos vă invităm să citiți povestea ei:

Katerina (Katy) Andra Tudor este o fostă sportivă de performanță. A jucat volei la juniori, când clubul Unic era în perioada de glorie, apoi a activat la Universitatea Bacău și a prins un contract la un club sportiv în Franța.

Între timp a devenit mama a 4 copii. Rămasă singură după despărțirea de tatăl copiilor, a fost nevoită să ia o decizie dureroasă, dar necesară de a se muta din Piatra-Neamț în Turcia în urmă cu doi ani. Motivul principal a fost imposibilitatea de a întreține financiar familia în România, viața fiind mai ieftină în Turcia, și al doilea motiv: terapie gratuită în Turcia pentru fetița cu afecțiuni medicale. Singurul venit al familiei provine din indemnizația minimă de creștere a copilului și indemnizația de însoțitor.

Chiar și așa, inimile Katerinei și ale copiilor rămân strâns legate de Piatra-Neamț, iar sportul de performanță a rămas în continuare o tradiție de familie. Când intră în ring, copiii poartă drapelul României și amintirile din Piatra-Neamț în suflet.

Tudor Dragoș Matei are 11 ani, iar Tudor Maia Adriana are 15 ani. Au început să practice Muay Thai în urmă cu doi ani la un club al primăriei din Izmir, Turcia.

„Au fost remarcați din întâmplare de un antrenor foarte bun. Au participat la foarte multe competiții profesionale și locale, majoritatea câștigate. Întrucât nu suntem cetățeni turci, nu putem participa la competițiile naționale ale Turciei și nu am putut fi nici legitimați aici. Așadar, am facut legitimație la clubul Ciprian Sora din România. De o lună, antrenorul ne-a spus că e o ocazie unică pentru copii să participe la campionatul mondial de juniori care se ține în Antalya.

Am contactat Bucureștiul și am fost înscriși alături de alți doi copii din Cluj să reprezentăm România la această competiție foarte importantă. Ministerul nu finanțează Federația de arte marțiale de contact cu niciun ban.

Copiii fac câte 2 antrenamente foarte grele pe zi la călduri insuportabile,  muncesc și visează la ziua când vor urca pe podium. Cum le pot eu explica că din cauză că eu nu am acest salariu nu pot merge să-și atingă țelul pentru care muncesc? Cum să înțeleagă că colegii lor din Turcia sunt ei plătiți să reprezinte Turcia și că nu trebuie să aibă părinți bogați să poată să se afirme? Sunt dispusă să merg până în pânzele albe să-i ajut.

Costul ar fi undeva la 3000 de euro pentru amândoi, bani care trebuie dați până pe 6 septembrie 2023.

Eu sper să fie sprijiniți și copiii talentați care chiar muncesc să realizeze ceva și nu doar cazurile sociale. Mulțumim din inimă pentru ajutor și susținere. Sperăm să auzim de România și de Piatra-Neamț., ne-a declarat Katerina Tudor.

Un sponsor sau persoanele care doresc să sprijine acești doi copii să își atingă visul pot face o donație în conturile mamei:

  • TUDOR ANDRA KATERINA
  • RO92BREL0005529269790100 (RON)
  • LT843250081419351538 (EURO) – REVOLT21 bic code

Pentru detalii legate de o posibilă sponsorizare, emailul de contact este: [email protected].

Aceasta este realitatea cu care se confruntă părinții și copiii care vor să facă performanță. Sperăm ca apelul unei foste sportive de performanță să sensibilizeze comunitatea și să asigure suportul financiar pentru ca tinerii care aleg sportul în locul unor activități mai puțin onorabile să fie susținuți să își atingă visul și să ducă numele României pe cele mai înalte podiumuri ale lumii.

***

Muay Thai sau boxul tailandez este un stil de luptă derivat din artele marțiale tailandeze. Muay Thai înseamnă poate cea mai complexă și completă artă a luptei om la om prin schimb de lovituri. În Tailanda el mai este denumit „arta celor 8 arme”, aceasta referindu-se la posibilitatea luptătorilor de a utiliza aproape tot ce poate fi „proiectil”, într-o luptă: pumnii, picioarele, coatele și genunchii.

Campionatul Mondial va avea loc anul acesta în perioada septembrie-octombrie, la Kemer – Antalya, în Turcia. (Anunțul pe site-ul oficial al Federației Internaționale a Asociațiilor Muaythai aici)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate