„Ajungem MARI”: Devino voluntar pentru copiii și tinerii instituționalizați
Se caută voluntari în cadrul programului educațional Ajungem MARI desfășurat de Asociația Lindenfeld, care să viziteze săptămânal copiii și ținerii instituționalizați, în perioada noiembrie 2019- august 2020.
Copiii din centrele de plasament au nevoie de prieteni voluntari care să le fie alături în următorul an școlar, să îi învețe și să îi încurajeze!
E nevoie de 1000 de voluntari inimoși, din orice domeniu de activitate, pentru a dărui 3 ore/ săptămână, timp de cel puțin 8 luni, copiilor din centrele de plasament din București sau din țară. Peste 2000 de copii așteaptă noi prieteni și mentori!
Nu este nevoie de experiență în lucrul cu copiii – vei participa la un training inițial unde vei învăța tot ce ai nevoie și vei primi sprijin pe parcurs. Copiii abia așteaptă să te cunoască!
În funcție de abilitățile lor, voluntarii selectați vor susține ședințe de pregătire școlară pe diferite teme: de la lecții de matematică, engleză și limba română, până la ateliere de cultură generală, fotografie, muzică, arte plastice, educație financiară și multe altele.
Anunțul este valabil pentru București și următoarele județe: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.
Detalii și pașii de înscriere AICI ( înscrierile se fac până la data de 20 august)
sursa: Ajungem Mari