Aflat în divorț, un bărbat din comuna Piatra Șoimului și-a incendiat casa după care s-a spânzurat
Un bărbat de 56 de ani, din satul Poieni, comuna Piatra Șoimului, aflat în plin divorț, și-a dat foc la casă după care s-a spânzurat. Nefericitul eveniment s-a petrecut în dimineața acestei zile (18 octombrie) în jurul orei 4:00.
„Un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Borleşti s-a deplasat în această dimineață ca urmare a unei sesizări făcute de o femeie din Piatra Șoimului, referitoare la faptul că soțul ei a incendiat o locuință. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o bucătărie de vară era arsă complet, iar în urma cercetărilor au stabilit că, după niște discuții în contradictoriu între cei doi, bărbatul a amenințat că se va sinucide. Cercetând împrejurimile locuinței, polițiștii au găsit corpul acestuia spânzurat de un copac din curte. Atât hainele cât și mâinile bărbatului miroseau a combustibil.”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan,
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și ucidere din culpă.
E daca as fi in locul fostei mele sotii , dupa cel de al cincilea divortz mai intii m-as spinzura si apoi as da foc la casa!
🙂 🙂 🙂