ACUM: Pacientă preluată de urgență de un elicopter SMURD, din Piatra-Neamț
Ca urmare a unei solicitări venite de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț va acționa pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra-Neamț.
Elicopterul SMURD va prelua o femeie de 73 de ani pentru a fi transportată la IBCV din municipiul Iași, transmite ISU Neamț.