Activități preventive desfășurate de polițiștii nemțeni (IMAGINI)

0

În perioada 29 iulie – 2 august 2024, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au desfășurat activități informativ-preventive în Girov, Durău, Tarcău, Ștefan cel Mare, Verșești, Dărmănești și Piatra-Neamț.

În cadrul activităților desfășurate într-un cadru relaxat, au fost atinse teme extrem de importante pentru siguranța celor mici.

Cei peste 500 de copii au fost informați cu privire la răspunderea penală asociată faptelor ce contravin legii, despre pericolele bullying-ului și ale cyberbullying-ului, despre cum să fie în siguranță pe perioada vacanței, indiferent că își petrec timpul alături de prieteni, în tabere, sau în alte destinații de vacanță.

Prevenirea plecărilor voluntare a constituit un al punct important al temelor abordate alături de copii. De ce aleg tinerii să plece de acasă? Cum putem preveni acest lucru? De ce pericole trebuie să ne ferim? Toate aceste întrebări au primit răspund din partea polițiștilor.

Un accent deosebit a fost pus pe conștientizarea faptului că oricine poate deveni victimă a violenței, indiferent de vârstă sau statut social, fiind promovată dezvoltarea unui sentiment de solidaritate între copii.

Pe toată perioada vacanței polițiștii desfășoară activități în mijlocul copiilor, în tabere, parcuri sau locuri de divertisment. Activitățile polițiștilor au scopul de a-i ține pe copii în siguranță, departe de pericole.

Vacanță plăcută în continuare, dragi copii!

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate