Activitate de caritate dedicată copiilor cu nevoi speciale ai Asociației „Luceafărul”
Sărbătoarea Crăciunului nu înseamnă doar cadouri, brazi împodobiți și miros de cozonac, ci ar trebuie, în primul rând, să stea sub semnul gesturilor frumoase venite din suflet.
În acest sens, astăzi, 13 decembrie 2017, în cadrul proiectului Erasmus+ „Voluntariat și asistență socială în mediu ecumenic”, derulat la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț, s-a desfășurat o activitate de caritate, dedicată copiilor Asociației de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul”.
În cadrul acțiunii, care a plecat de la ideea generării unui transfer al învățăturilor moral-creștine, au fost oferite daruri și s-au cântat colinde. Empatia, generozitatea, depășirea prejudecăților sunt coordonatele esențiale ale proiectului.
Au participat la activitate, alături de gazda Daniela Coman – președinte al Asociației „Luceafărul”, prof.dr. Luminița Moscalu – coordonatorul proiectului, preot director Constantin Bogdan, preot prof. Dan Ovidiu Cojan, preot prof. Ștefan Oprea, preot prof. Nicolae Dăscălescu, prof. Iustin Pricop și, de asemenea, elevii implicați în proiect: Apetrei Dragoș Ioan, Boroianu Iustin, Burlea Robert-Constantin, Ciocan Mihai-Sergiu, Cretu Leonard-Nicolae, Mihai Antonio- Andrei, Mihai Andrei, Mihăilescu Robert-Dumitru, Popescu Radu –Nicolae, Popovici Rareș- Bogdan, Savin Alexandru, Scurtu Stelian, Ungureanu Alexandru-Constantin.
- Despre acest proiect Erasmus+, mai multe detalii în articolul „Voluntariat și asistență socială în mediul ecumenic”, proiect european propus de Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Piatra-Neamț