Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier și prevenirea faptelor de violență (Exemplu semnificativ în Neamț)

0

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii și de jandarmii nemțeni au acționat, în mai multe zone și pe mai multe sectoare de drum, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a faptelor cu violență.

Astfel, acțiunile au debutat în intervalul orar 10:00-14:00, la nivelul Secției de Poliție Rurală Săvinești, pe raza comunelor Dumbrava Roșie, Săvinești, Zănești, Podoleni, Costișa, Dochia  și Mărgineni.

În intervalul orar 11.00-13.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, alături de jandarmi, au desfășurat acțiuni preventive pe raza orașului Târgu- Neamț.

La aceeași dată, în intervalul orar 11:00-14:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Români, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Roman au continuat acțiunile pe raza de competentă, iar în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Săbăoani au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine şi liniște publică, creșterea gradului de disciplină rutieră pe linie de consum de băuturi alcoolice, în rândul conducătorilor auto.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, atât la regimul rutier cât și la Legea 61 din 1991 și H.G. 301 din 2003.

Ca și sancțiuni complementare, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Acțiunile în sistem integrat vor continua zilnic pentru prevenirea faptelor cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Exemplu semnificativ:

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Săbăoani, în timp ce executau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe strada Vasile Alecsandri, din localitatea Cordun, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 58 de ani, din Roman, care prezenta halenă alcoolică.

Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și să îi fie preluate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate