Actiuni ale Politiei Rutiere pe strazile orasului

0

Ieri, 9 noiembrie a.c., Serviciul Rutier Neamţ a organizat o acţiune în municipiul Piatra Neamţ la care au participat 44 de poliţisti din structurile de poliţie rutieră din întreg judeţul. Acţiunea a urmărit în principal combaterea încălcărilor privind nerespectarea semnificaţiei culorii rosii a semaforului, dar a avut ca scop si depistarea, identificarea si tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În cadrul acţiunii au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.103 lei, din care: 12 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 63 pentru nerespectarea portului centurii de siguranţă, 13 pentru defecţiuni tehnice minore, 46 alte sancţiuni la încălcarea unor norme rutiere, fiind sancţionaţi totodată si 15 pietoni. Au fost reţinute 21 de permise de conducere, întrucât 18 soferi nu au respectat semnificaţia culorii rosii a semaforului electric, 2 soferi au depăsit limita legală de viteză cu peste 50 km/h si 1 sofer a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor
alcoolice. Au fost retrase 5 certificate de înmatriculare si a fost constată 1 infracţiune la regimul circulaţiei. Exemplu: În jurul orei 08.30, pe str. Cetatea Neamţului, din Piatra Neamţ, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat pe A. Vasile, de 33 de ani, din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, care conducea un autoturism, având în aerul expirat o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei de alcool în sânge. I s-a întocmit dosar penal.

I.P.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate