Accident în Piatra-Neamț: Impact între un autoturism și un autobuz cu pasageri

0

La ora 13:25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Lămâiței în municipiul Piatra-Neamț.

În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism, în care se aflau trei persoane și un autobuz, în care se aflau trei pasageri și șoferul.


La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.

La sosirea pompierilor toate persoanele erau evacuate și nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

a transmis ISU Neamț

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 52 de ani, din județul Suceava, ar fi condus un autoturism pe strada Mărăței, la intersecție cu strada Lămâiței, ar fi intrat în coliziune cu un autobuz ce se deplasa din direcția bulevardului Traian spre strada Dimitrie Leonida, condus de un bărbat de 55 de ani, din Piatra-Neamț.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii de 52 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

a transmis insp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

FOTO: Cititor

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate