Accident în Neamț: Biciclist beat, lovit de mașină
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2019/08/Biciclist-grav-ranit-la-Malureni.jpg)
La data de 20 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în Horia, soldat cu rănirea unui biciclist.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, se deplasa cu bicicleta pe DN 2, în Horia, ar fi efectuat manevra de viraj la stânga, fără a se asigura, moment în care a fost surprins și accidentat de un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, din Bacău.
Din impact a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, din Horia.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul conducătorului auto, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Neamț
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)