Accident în lanț soldat cu o victimă
Ieri, 09.09.2015, în jurul orei 13.00, pe str. Gen. Nicolae Dăscălescu, în apropierea intersecţiei cu str. Dumbravei, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 34 ani, din Piatra Neamţ conducea o autoutilitară pe str. Gen. Nicolae Dăscălescu, având direcţia de mers Piatra Neamţ-Bacău, nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară în mers, faţă de autoturismul ce-l preceda, cu care a intrat în coliziune, acesta fiind proiectat în autoturismele din fața sa, care erau oprite la trecerea de pietoni. În urma accidentului au fost avariate cinci autoturisme și a rezultat rănirea unei femei de 38 de ani, din Buzău, pasageră în unul dintre autoturisme. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscopic rezultatele indicând faptul că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)