Accident cu victimă în Alexandru cel Bun, în această seară (FOTO)
Astăzi, în jurul orei 20.30, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15, în localitatea Alexandru cel Bun.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce o tânără, de 21 de ani, din Pângărați, efectua manevre pentru ieșirea din parcarea unui hotel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din Piatra Neamț. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a transmis Sinsp. Ciofu Ramona -IPJ Neamț.
Trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident. Victima, conducătoarea unui autoturism, în vârstă de 21 de ani a primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier, a transmis ISU Neamț.