A murit îndrăgitul interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian
Cunoscutul interpret de muzică populară,Petrică Mîțu Stoian, s-a stins astăzi din viață la vârsta de 61 de ani.
Era originar din zona Plaiului Cloșanilor din județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul la cunoscuta emisiune Tezaur Folcloric, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mîțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a luat numeroase premii. În perioada 1995-2021 a fost angajat al Ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu.
Artistul a ajuns în stare gravă la terapie intensivă la Spitalul de Urgență Reșița, fiind în perioada de recuperare post-COVID. Potrivit directorului medical de la SJU Reșița, artistul a ajuns la spital ”cu stare septică”, notează presa centrală. Din păcate, nu a mai putut fi salvat. Apropiații spun că artistul și-ar fi presimțit moartea și și-a vizitat mormântul zilele trecute.
Drum lin spre veșnicie!