A băut până dimneaţă şi s-a trezit fără bunurile personale
În ziua de 01 septembrie, în jurul orei 12.30, la Poliţia municipiului Piatra- Neamţ s-a prezentat M. Nicolae, de 58 ani, din Piatra-Neamţ, ca a reclamat faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. Conform declaraţiei bărbatului, acesta, în seara de 31 august, începând cu ora 18.00, a consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din cartierul Dărmănesti, din Piatra-Neamţ, până în ziua de 01 septembrie, neputând preciza ora exactă, când a plecat de la ultima locaţie spre domiciliu. În timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost lovit, din spate, de o persoană necunoscută si a căzut, iar când si-a revenit a constatat că îi lipsesc un telefon mobil, suma de 70 lei, o geacă si o borsetă, bunuri pe care afirma că le avea asupra lui. În cauză poliţistii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piatra-Neamţ desfăsoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie pentru identificarea autorilor si stabilirea împrejurărilor în care aceasta a fost săvârsită.
I.P.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)