Beat turtă, n-a mai văzut sensul giratoriu – Dosar penal la primele ore ale dimineții
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horia au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Horia.
Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat un bărbat, în vârstă 44 de ani, din Roman, care în timp ce conducea unui autoturism, din direcția Cotu Vameș, către municipiul Roman, ar fi pierdut controlul acestuia, acroșând sensul giratoriu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
*IPJ Neamț
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)