Piatra-Neamț: furt dintr-un centru comercial – autorul a trecut de casa de marcat cu un troller în care se aflau produse alimentare

1

La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați, de către reprezentanții unui centru comercial, din Piatra-Neamț, cu privire la faptul că un bărbat a trecut de casele de marcat, cu un troller în care se aflau mai multe produse alimentare.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, un bărbat, în vârstă de 35 de ani , din Piatra-Neamț, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un centru comercial, din Piatra-Neamț, acesta fiind oprit de agenții de securitate.

Totodată, în urma documentării activității infracționale a rezultat faptul că, în cursul lunilor iunie și iulie a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras dintr-o stație peco, din Piatra-Neamț, băuturi alcoolice.

În urma administrării materialului probator, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, a transmis IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Vasile spune

    Daca a văzut că-i merge ,a continuat cu furaciunea!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate