65 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost înregistrate în luna august

0

Specialiștii Serviciului de Prevenire și Intervenție în cazuri de abuz, neglijare, exploatare din cadrul DGASPC Neamț au instrumentat pe parcursul lunii august 65 de cazuri de abuz asupra copiilor, dintre care 28 au fost înregistrate în mediul urban și 37 în mediul rural, în scădere ușoară comparativ cu luna iulie, cînd au fost 70 de cazuri.
Din punct de vedere al formei de maltratare, în luna august au fost 11 cazuri de abuz sexual (5 în mediul urban și 6 în mediul rural), 13 cazuri de abuz fizic, 22 de cazuri de neglijare, 7 cazuri de abuz emoțional, 3 cazuri de comportament delincvent și 9 cazuri de copii dispăruți.stop-abuz
Specialiștii Serviciului Abuz au propus 4 măsuri de protecție specială, plasament în regim de urgență, în cadrul unor servicii de tip rezidențial din subordinea DGASPC Neamț pentru doi copii neglijați, pentru un copil abuzat fizic și pentru o adolescentă abuzată sexual.
În cazurile instrumentate s-a oferit asistență, sprijin și consiliere în mediul proxim al copilului precum și la sediul DGASPC. De asemenea, evaluările inițiale, evaluările complexe și instrumentarea tuturor cazurilor de maltratare au fost realizate în colaborare cu autoritățile locale de la domiciliile copiilor. Din păcate, pe parcursul acestui an, numărul cazurilor de abuz asupra copiilor a înregistrat un nedorit progres iar abuzurile sexuale au fost de asemenea în creștere.
De la începutul acestui an și până pe data de 31 august au fost înregistrate la DGASPC Neamț 457 de cazuri de maltratare a copiilor.
Abuzul este inacceptabil în orice formă și în orice împrejurare întrucît maltratarea unui copil are consecințe grave asupra acestuia. Pentru a combate acest fenomen îngrijorător este necesară o abordare globală care să includă măsuri de prevenție, protejarea victimelor, cercetarea infracțiunilor și pedepsirea vinovaților. Familia trebuie să fie de asemenea mult mai implicată și mai centrată pe vulnerabilitatea copiilor iar comunitatea mult mai responsabilă pentru prevenirea și eradicarea acestor situații grave“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate