527 de ani de istorie la Curtea Domnească din Piatra-Neamț: Construcţia Bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul”

0

În 15 iulie 1497, Ștefan cel Mare punea piatra de temelie a Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” din cadrul Curții Domnești de la Piatra-Neamț.

Data construirii Bisericii rezultă și din pisanie “Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, a început şi a zidit şi a săvârşit acest hram în numele Naşterii cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 şi s-a săvârşit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 şi doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.”

Urmele impunătoare ale vechii curți constau în Biserica și în Turnul-Clopotniță, un ansamblu arhitectural impresionant în care s-au scris secole de istorie.

Ansamblul arhitectural al Curţii Domnești prezintă caracteristicile stilului moldovenesc și se poate lăuda ca fiind păstrator al unei valoroase colecții patrimoniale, veche de câteva secole: candelabre, sfinte icoane, potire, cărți vechi.

Turnul-Clopotniță a fost ridicat în 1499, fiind o construcție din piatră susținută de contraforturi și având o poziție strategică ce permitea supravegherea luncii Bistriței și căilor de acces către Cetatea Neamț și Roman. Multă vreme acest turn a fost cea mai înaltă construcție din oraș, de unde se putea observa întreaga vale a Bistriței. De asemenea, în Turnul-Clopotniţă al Bisericii „Sf. Ioan“ – Domnesc din Piatra-Neamţ, a locuit timp 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, modelul adevăratului pelerin român. 

Biserica din cadrul Complexului Curtea Domnească din Piatra-Neamț este deschisă, putându-se lua parte la slujbele religioase și poate fi și vizitată ca monument istoric.

Biserica „Sfântul Ioan Domnesc“, Turnul-clopotniță și Muzeul Curtea Domnească din Piatra-Neamț alcătuiesc complexul architectural Curtea Domneasca a lui Ștefan cel Mare și reprezintă principala atracție turistică a municipiului Piatra-Neamț.

 

 

 

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate