15 iunie – „Ziua Victor Brauner” surprinsă în imagini
Ziua de ieri, 15 iunie, a fost dedicată pictorului Victor Brauner. Manifestările au debutat la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț cu vernisajul expoziției de pictură și grafică „Om – Zid – Arhetip”, semnată de artistul nemțean Grigore Agache. Artistul a adus în atenția publicului 81 lucrări de pictură și grafică realizate în ultimii 10 ani de creație. Expoziția va putea fi vizionată până în data de 15 iulie.
Evenimentul a continuat începând cu ora 17:00, la Sinagoga Catedrală „Baal Shem Tov”. Aici publicul prezent s-a bucurat de o suită de activități cultural-artistice legate, mai mult s-au mai puțin, de numele lui Victor Brauner:
- Moment poetic din creația literară a lui Victor Brauner, în interpretarea actriței Loredana Grigoriu, de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț;
- Recital de canto al sopranei Anda Louise Bogza (Opera Națională din Praga), acompaniată la pian de prof. dr. Mihaela Spiridon (Academia de Muzică „Gheorghe Dima„, Cluj-Napoca);
- Vernisajul expoziției colective a Filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România, dedicată lui Victor Brauner;
- Acordarea premiilor „Victor Brauner” (ediția a II-a, 2017) pentru performanță în artele vizuale;
- Lansarea volumului „mai drăguț decât Dovstoieski” . de Nora Iuga și Angela Baciu, prezentat de Adrian G. Romila șu Emil Nicolae.