Șoferul cu BMW, închisoare cu suspendare și daune foarte mari, după ce a călcat o tânără pe trecerea pentru pietoni și a fugit de la locul accidentului

3

16 iunie 2017 a fost o zi neagră în Piatra-Neamț, fiind marcată de un accident grav produs pe bulevardul Decebal. Un șofer inconștient, Ionuț Mironescu, de 26 de ani, din Dobreni, care fugea de poliție cu un BMW albastru modificat, a surprins o tânără de 16 ani, Denisa, pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea verde a semaforului, din zona Tribunalului, pe b-dul Decebal. În spate, mama fetei a asistat neputincioasă la accidentul care putea să îi pună fata în sicriu. Șoferul a fugit de la fața locului și a fost găsit ulterior de poliție. Vezi știrea aici.

Tânăra a fost tratată de urgență la spital, având multiple traumatisme și fiind necesare mai multe intervenții chirurgicale pentru recuperare.

Judecătoria Piatra-Neamț a dat pe 22 iunie 2018, la un an de la producerea accidentului, o primă sentință în procesul intentat de victimă împotriva inculpatului.

Judecătorii au decis o pedeapsă pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

Inculpatul va presta 120 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. Acestuia i s-a interzis și dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe durata executării pedepsei. Se menţine măsura preventivă a controlului judiciar.  

Instanța mai obligă inculpatul la plata către victimă a sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale şi 150.000 euro reprezentând daune morale.

Decizia nu este definitivă. Vezi sentința aici.

 

Denisa vorbește despre viața de după accident. Ce face șoferul cu BMW care a spulberat-o pe trecere?

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Leo Taxil spune

    Lege greșită: 10 ani de închisoare și suspendarea pe viață a dreptului de a conduce ar fi sentința corectă. Numai cu legi dure se mai poate civiliza acest popor.

  2. Giorgiana spune

    Asta este pedeapsa???????? Halal tara in care traim, murim pe trecere si vinovatul primeste o “ pedeapsa” de genul asta???? Pai inchisoare cu executare si suspendarea dreptului de a conduce VREODATA!!!!! Si daune sa va fie rusineeeeeeeeeeee cei ce faceti legile si dati sentinta de genul asta, daca era copilul dv sunt sigura ca lucrurile nu ar mai fi stat deloc asa

  3. Iulian spune

    S-a dat liber la calcat oamenii pe trecerea de pietoni si fugit de la locul accidentului fratilor. Nu se face nici macar o zi de puscarie, in ciuda mai multor interventii chirurgicale si probabil sechele pe viata. Se ofera cineva pentru Dragnea? Facem noi cheta si platim daunele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate