Un preot care nu merita sa poarte haina bisericii
Ca orice padure, biserica nemteana are uscaturile ei. Una dintre aceste crengute vestejite din copacul Edenului se numeste Ionica Sorin si detine statutul de preot la biserica de la cimitirul Pietricica.
In decursul timpului, a facut tot ce este posibil pentru a strica imaginea bisericii nemtene care este slujita cu preponderenta de oameni cu har, nu de astfel de elemente.
Astazi, soarta a facut ca focul sa vina in casa preacuratului si sa-i incendieze bucataria unde lasase nesupravegheata mancarea. Pagubele produse au fost minore, dar nu ne facem noi griji ca parintele nu are resursele financiare necesare sa refaca totul.

La o prima privire putem estima, fara sa fim specialisti, ca palatul in care locuieste arata mult mai bine si costa mai mult decat biserica in care slujeste. Nu credem ca este treaba noastra ce fac preotii pentru bisericile unde sunt arondati, dar lacasul sfant de care acest preot apartine este una dintre cele mai slab administrate locatii bisericesti din Piatra Neamt, contrastand puternic cu somptuoasa vila situata pe strada Stefan cel Mare din Piatra Neamt.
Avem convingerea ca daca preacucernicul parinte ar face un calcul care sa insumeze toate salariile primite de cand poarta sutana si ar inmulti suma rezultata cu 10 tot nu ar putea sa justifice din ce bani si-a construit palatul cu coloane romane si cu sisteme de supraveghere de ultima ora.
Revenind la subiect, ca la orice incendiu presa afla si se deplaseaza la locul tragediei, ca si in cazul de fata. Ajunsi acolo am constatat ca a fost un incendiu minor pe care pompierii nemteni l-au gestionat exemplar si toate lucrurile erau in regula. Aflati pe partea opusa a drumului fata de palatul preacucernicului, am observat cum parintele vine cu chef de scandal, interzicandu-ne sa filmam chiar daca eram departe de proprietatea lui.
Intr-un demers demn de un om cu apucaturi antisociale, parintele ne-a impins, ne-a explicat cum ne va „distruge”, am primit si cativa pumni educativi pe care i-am receptionat cu smerenie pentru ca erau veniti din partea unui om imbracat in haina bisericii, dupa care ne-a stricat „putin” camera de luat vederi.
Dupa ce a terminat cu mine, a trecut la o colega jurnalista de la ziarul Realitatea, pe care a imobilizat-o printr-un procedeu de torsionare a degetelor, presupunem ca era o schema invatata la un templu shaolin, dupa care, impingand-o si smucind-o evlavios, a deposedat-o de aparatul de fotografiat.
Balciul a continuat cu venirea politiei, cu rugaminti fierbinti la preacucernicul ca sa returneze aparatul procurat printr-o actiune de talharie si asa mai departe.
Nu intelegem cum un asemenea preot care slujeste intr-una dintre cele mai saracacioase biserici din oras isi permite un palat si nu vom intelege niciodata cum un preot poate vorbi atat de urat si poate talhari o femeie in mijlocul strazii. Speram ca sefii acestui preot sa ia in considerare si aceste aspecte, iar impreuna cu foarte multele reclamatii pe care le mai au la adresa preacucernicului Ionica Sorin sa analizeze situatia si, in spiritul biblic, sa il ierte de pacate, dar sa vada daca mai este demn de a purta haina preoteasca.
Filmul evenimentelor, pana la momentul in care parintele a reusit sa ne strice camera de luat vederi.
Va mai informam de faptul ca Politia Municipiului Piatra Neamt a deschis o ancheta, Ionica Sorin fiind cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie
Completare articol – 8 noiembrie
Din informatiile pe care le detinem, parintele Sorinel Ionica despre care am discutat in articolul Un preot care nu merita sa poarte haina bisericii s-a declarat nemultumit de ceea ce a citit prin presa despre sfintia sa, motiv pentru care a inceput sa ceara socoteala unei ziariste de la Ceahlaul, in stilul caracteristic “Te distrug!”, aceasta dupa ce a agresat alti doi colegi de breasla de la Realitatea si www.ziarpiatraneamt.ro, in cursul zilei de vineri, 4 noiembrie.
Articol publicat in Ziarul Ceahlaul, pe data de 5 noiembrie 2011
Ziarişti agresaţi de preotul Ionică
“Un banal incendiu (mai mult fum decît foc), provocat de o oală cu mîncare uitată pe aragaz, s-a transformat într-un circ întreg, din cauza proprietarului vilei, nimeni altul decît un umil slujitor al Domnului. În jurul orei 16, cînd în faţa vilei somptuoase de lîngă Palatul copiilor, erau două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, părintele s-a crispat spontan, probabil nedorind ca locuinţa sa modestă să apară prin ziare, şi s-a repezit la jurnaliştii care se aflau pe trotuarul de vizavi. Dovedind că este în război total cu profilul preoţilor sfătoşi şi înţelepţi, a smuls camera foto din mîna unei ziariste şi l-a alergat pe colegul ei de altă publicaţie. Ambele tabere au sunat, apoi, la poliţie, aşa că în zonă s-a deplasat un echipaj de la judiciar care să clarifice lucrurile. Preotul a reclamat că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, adică ziariştii au intrat în curte să facă poze. Tehnic vorbind acest lucru nu este posibil dintr-un motiv foarte simplu. Vila este atît de mare încît n-ar “încăpea” decît într-o fotografie făcută de la distanţă. Pentru cine nu-l cunoaşte, părintele, care slujeşte la o biserică din Dărmăneşti, se numeşte Sorinel Ionică. Şi ieri a reuşit să demonstreze că “rimează” întru totul cu numele lui. Adică este un diminutiv.“
Articol publicat in Realitatea, pe data de 8 noiembrie 2011
Preotul Ionică este cercetat pentru tâlhărie
“* părintele Sorinel Ionică, parohul Bisericii Pietricica, este anchetat de poliţişti pentru că i-a smuls aparatul foto unei ziariste * preotul nu a putut să ne ofere un punct de vedere coerent pentru că tocmai era ocupat cu agresarea unei alte ziariste din Piatra-Neamţ
[…]
Contactat telefonic, părintele Ionică, în momentul în care a auzit că stă de vorbă cu un ziarist, întrebat fiind despre incidentul de vineri, a spus doar “N-a fost nimic faţă către faţă”, după care a închis. Am tot încercat să-i luăm un punct de vedere, însă, la repetatele apeluri telefonice, slujitorul Bisericii nu a mai răspuns. Aveam să aflăm că “tăcerea” sa avea o justificare temeinică. Chiar la acea oră, preotul împreună cu preoteasa fuseseră la redacţia unui alt ziar local şi au încercat să o bată pe o altă ziaristă care scrisese despre incidentul de vineri seara. Acum mai are un dosar penal şi poate vor reuşi poliţiştii să-l liniştească.“
In cursul zilei de astazi, parintele Sorinel Ionica a avut o altercatie si cu echipa unei televiziuni centrale, eveniment care va fi, cel mai probabil, transmis la televizor.
Completare articol, 9 noiembrie
Articol publicat in Ceahlaul, pe data de 9 noiembrie
“Îţi iau gîtul, fă! Te distrug!”
„Cuviosul preot Sorinel Ionică şi smerita sa soţie profesoara Florica Ionică şi-au făcut rost de un dosar penal, după ce au provocat un scandal de pomină în redacţia ziarului “Ceahlăul” în după amiaza de 7 noiembrie. Au pretextat că nu vor decît o discuţie “lămuritoare” despre o stire apărută în ziarul de sîmbătă (despre agresarea altor doi ziarişti), dar de îndată ce au fost invitaţi în biroul directorului general (care nu se afla în redacţie în acel moment), soţii Ionică au refuzat să ia loc şi s-au repezit la redactor, căruia i-au oferit o demonstraţie de bun simţ, educaţie şi iubire creştină. “Îţi iau gîtul, fă! Te distrug!”, a scrîşnit printre dinţi prea-fericitul slujitor al Domnului, în timp ce distinsa coană preoteasă îşi încuraja “jumătatea” vorbind despre lipsa martorilor şi timpul necesar pentru reuşita operaţiunii de decapitare. „[…]
Articol publicat in Realitatea, pe data de 9 noiembrie
Tupeu de popă violent
„Ieri după-amiază, preotul Ionică a avut o altă „ieşire”, la biserica pe care o păstoreşte, în timp ce oficia slujba închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. În momentul în care a observat că în lăcaş a intrat echipa de televiziune a unui post naţional, preotul şi-a întrerupt slujba şi a început să profereze ameninţări la adresa ziariştilor. Mai mult, monahul i-a instigat pe enoriaşi să-l agreseze pe operatorul de imagine al respectivului post TV. Numai inspiraţia cameramanului a făcut ca echipamentele să nu fie stricate pe parcursul celor întâmplate. La locul incidentului a apărut şi un echipaj al Poliţiei, oamenii legii fiind chemaţi, culmea, chiar de către preot. „M-au pus oamenii, enoriaşii, să sun la Poliţie!”, a spus preotul Ionică. Echipajul şi-a făcut treaba şi a luat declaraţii de la toţi cei implicaţi în incident. Echipa postului TV, care fusese agresată, urmează să depună plângere împotriva preotului. În schimb, Sorinel Ionică a făcut reclamaţie şi i-a acuzat pe ziarişti că l-ar fi agresat. Cu ce? Probabil cu prezenţa…
În plângerea pe care a depus-o către Poliţie, preotul Ionică a adus semnăturile mai multor enoriaşi din parohie. Enoriaşi care, la ieşirea din biserică, ieri după-amiază, au mărturisit că fuseseră ameninţaţi cu afurisenia dacă nu semnează plângerea preotului împotriva presei. „Părintele a spus să dăm semnătură, că dacă nu vom ajunge în flăcările iadului”, a povestit una dintre enoriaşe.„
Reportaj Observator – Antena 1
Preot acuzat de talharie, amenintare, lovire si alte violente
Dedicatie pentru parintele Sorinel:
Vom reveni cu detalii.
Iosub Robert