O persoană încarcerată în urma impactului
Marți, 9 ianuarie, la ora 13:16, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112” despre producerea unui accident rutier pe E85 (DN2), între o autoutilitară şi un autotren (TIR), în satul Traian din Comuna Sabaoani.
La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare grea şi o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.
Ajunşi la locul evenimentului au constatat că o persoană este încarcerată (conducătorul auto al autoutilitarei). S-a intervenit pentru descarcerarea bărbatului care se afla prins între fiarele contorsionate ale cabinei. Pe tot parcursul intervenției, victima a colaborat cu forțele de intervenție, fiind conștientă.
După extragerea victimei, prin manevre de descarcerare, aceasta a fost predată unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)
Cred ca ar trebui sa apreciem munca pompierilor mult mai mult. Dupa cum se vede in imagini au depus un efort extraordinar sa-l salveze.
Respect pentru ei !
Ce noroc a avut….