Cupa Dr. Gh. Iacomi, a XXVI-a ediție

0

Clubul Ecoturistic Dr. Gh. Iacomi organizează în perioada 6 – 8 iulie 2018 concursul cu tematică montană Cupa Dr. Gh. Iacomi, aflat la a XXVI-a ediție, în Ceahlău.

Iubitorii muntelui din întreaga țară, prieteni vechi și mai noi, au fost invitați pe Ceahlău, locul de campare fiind Cabana Falon, din Izvorul Muntelui, pentru a participa la o ediție inedită. Din dorința de a da mai departe și a împărtăși oamenilor de munte de departe poveștile Ceahlăului, de a promova zona și valorile locale, opera doctorului Iacomi si ceea ce face Clubul în prezent, și în acest an, tema generală este „Legendele din Ceahlău” adaptată unui alt mare eveniment al anului, Centenarul.

Concursul va avea tradiționalele probe de regularitate, orientare turistică, cățărare pe stâncă, culturală, dar și probe surpriză. Pentru a ne asigura că fiecare iubitor de munte reușește să se bucure de frumusețea zonei, în acest an vor exista două trasee de regularitate cu grad diferit de dificultate. De asemenea, vor exista 4 posturi fixe în care  tineri voluntari vor spune participanților legende ale unor stânci din Ceahlău, trasee, obiceiuri etc. Probele teoretice vor avea ca bibliografie cărțile doctorului Iacomi și alte materiale informative despre zona Neamțului și a Ceahlăului. Totodată, toate celelalte probe se vor adapta și desfășura după această tematică, legendele Ceahlaului.

Participanții așteptați sunt oameni de munte, veniți din toate colțurile țării – Galați, București, Bacău, Onești, Baia Mare, Borca, Focșani etc.. Împreună cu membrii CET „Dr. Gh. Iacomi”, vor fi implicați în organizare, ca în fiecare an, tineri participanți în Programul Internațional The Duke of Edingburgh International Award. Evenimentul se va încheia duminică, odată cu acordarea premiilor pentru echipele câștigătoare la probele mai sus amintite.

Cei dornici să se bucure de un weekend deosebit pe Ceahlău sunt așteptați la cabana Falon, Izvorul Muntelui, în perioada 6-8 iulie 2018.

Confirmările se primesc pe email [email protected] sau pe facebook.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate