Jandarmii nemțeni, în mijlocul comunității și în acest sfârșit de săptămână

0

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii nemțeni vor fi la datorie și vor acționa atât independent cât și în cooperare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne în toată zona de competență teritorială.

Vom asigura măsurile de ordine si siguranță publică pe perioada desfășurării manifestărilor sportive de fotbal după cum urmează:

  • joc sportiv de fotbal din cadrul Ligii a III-a, dintre echipele A.C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț – Gloria Ultra, care se va desfășura pe stadionul „Ceahlăul”, din localitatea Piatra Neamț, astăzi 27 septembrie 2024, începând cu orele 17.00;
  •  joc sportiv de fotbal din cadrul Ligii a II-a, dintre echipele A.C.S.M. Ceahlăul Piatra Neamț – C.S.C. 1599 Șelimbăr, care se va desfășura pe stadionul „Ceahlăul”, din localitatea Piatra Neamț, mâine 28.09.2024, începând cu orele 11.00.

De asemenea, vom fi prezenți la evenimentele cultural-artistice Ziua Recoltei din satul Rotunda și la manifestările religioase prilejuite de Sfințirea Complexului Parohal din satul Valea Seacă, comuna Bălțătești.

Indiferent de locul și modul cum alegeți să vă petreceți acest weekend, noi suntem pregătiți să venim în sprijinul dumneavoastră, pentru a vă bucura de timpul liber, într-un climat de siguranță.

 În acest sens, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:

  • Manifestați înțelegere față de măsurile luate de organizatori și cooperați cu forțele de ordine;
  • Respectați regulile impuse de organizatori;
  • În cazul în care sunteți însoțiți de copiii să îi supravegheați cu atenție;
  • Dacă sunteți martorii săvârșirii unei fapte antisociale, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau numărul unic de urgență 112.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate