De astăzi, România are trei elicoptere SMURD noi (FOTO)

sursa foto: hotnews.ro SMURD a primit astăzi trei noi elicoptere de salvare H135 de la Airbus, următoarele trei astfel de modele urmând a fi făcute până la mijlocul anului 2021. IGAv a semnat încă din 2019 un acord-cadru de circa 65 de

Când doi se bat, al treilea îi desparte (VIDEO)

Foto - captură video O luptă între doi zimbri a fost surprinsă în Parcul Natural Vânători Neamț. Lupta nu a durat foarte mult și s-a terminat indecis, pentru că un al treilea mascul, mai puternic, i-a despărțit. Cel mai mare mamifer

În lumea asta ca o junglă, am uitat să mai fim oameni…

Cu toții traversăm o perioadă foarte greu încercată, cu toții suferim din cauza acestei pandemii care ne-a furat libertatea, ne-a furat zambetul, dar cel mai rău, ne-a furat suflete dragi. Pare că suntem cumva umbriți de acel nor

Poliția Animalelor – la datorie în Neamț (FOTO)

Sursa foto: Poliția Română În această perioadă, Lacul Bâtca Doamnei reprezintă pentru mulți dintre locuitorii orașului, un obiectiv preferat datorită lebedelor care se regăsesc în această zonă. Splendoarea cu care ne încântă frumoasele

Ca la paradă – Frumusețea județului Neamț (VIDEO)

foto - captură video Imagini splendide cu o turmă de zimbri în libertate într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț într-o filmare realizată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în timpul acțiunilor de monitorizare. Se

Acum – Incendiu în Neamț

Un incendiu s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Gârcina. Din primele informații reiese că incendiul a izbucnit pe o porțiune cu vegetația uscată din localitate. Vom reveni cu detalii. UPDATE ISU NEAMȚ: Prin apel

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate