Comuna Borca, între pitoresc și indiferență administrației județene și centrale

3

Un coleg de presă mi-a atras atenția în legătură cu un material video făcut de TVM în comuna Borca. Am vizionat materialul și am considerat că merită promovat mai ales pentru că această comună face parte integrantă din istoria internetului din România. Deși foarte puțini oameni au noțiuni aprofundate despre industria comunicării și a internetului din România, vă putem spune că prima localitate din România care a trecut telefonia, televiziunea și internetul pe fibră optică îngropată a fost comuna Borca unde un privat cu viziune și inițiativă a făcut această rețea acum aproximativ 10 ani în condițiile în care noi, la Piatra Neamț, încă visăm la o rețea îngropată, stâlpii fiind plini de cabluri.
Pe lângă realizările tehnologice de top, comuna Borca din județul Neamț se mândrește cu peisaje superbe. Pe teritoriul comunei Borca se află două arii protejate: Rezervația faunistică Borca ce protejează cocoșul de munte și Rezervația de tip acvatic, pârâul Borcuța. Valea Bistriţei adăposteşte o salbă de localităţi pline de farmec şi pitoresc. Printre acestea, comuna Borca şi satele limitrofe constituie o zonă de atracţie, atât din punct de vedere al turistului, cât şi al omului de afaceri:
-Excursii pe muntele Budacu – 1864 m
-Drumeţii pe cărările străbătute de Vitoria Lipan în căutarea lui Nechifor Lipan – romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu
-Vânătoare de mistreţi, urşi şi cervide.
Primarul Comunei Borca, domnul Niţă Geo Ovidiu, aflat la primul mandat, încearcă pe cât poate se se implice în soluționarea problemelor celor 6200 de cetățeni și în procesul de dezvoltare a comunei. Cu regret, primarul consideră că, din păcate, comuna nu este suficient de bine pusă în valoare. Drumul DN 17B (traseul Bicaz- Vatra Dornei) pune în dificultate turiștii care ar dori să viziteze aceste meleaguri. Drumul se află într-un stadiu avansat de degradare, putând concura cu ușurință alături de cele mai impracticabile drumuri din țară.
De când s-au împuținat afacerile cu masă lemnoasă din zonă, comuna este dezavantajată, deoarece oamenii nu beneficiază de un nivel de trai optim, iar problemele de sănătate sunt critice în condițiile în care o ambulanță parcurge o oră – o oră și douăzeci de minute de la Piatra-Neamț până la pacienții din comună. Distanța este de aproximativ 100 km. Ar mai fi o soluție cu stația de salvare din comuna Ceahlău dar când e iarnă lucrurile se înrăutățesc .
Ultimul proiect în care a fost implicată comunitatea a fost acela de a aduce îmbunătățiri condițiilor din școală, mai ales în ceea ce privește sectorul de igienă. Alte îmbunătățiri au fost aduse dispensarului, și rețelei de apă.
Un alt record, de această dată cu minus, al comunei Borca este și cel de angajați având doar 7 funcționari activi la un număr de 6200 de persoane, din care 500 sunt de etnie rromă deci, când e zi de ajutoare sociale … Doamne-ajută. Mai au și 40 de cazuri de persoane cu handicap care ar trebui să beneficieze conform legii de însoțitori pe care primăria nu îi poate angaja din cauza fondurilor insuficiente.
Din cele peste 500 de monumente istorice din Neamț, cinci sunt ”încă” din Borca: Casa administratorului Domeniului Coroanei – 1898, sat BORCA (azi internat), Ocolul silvic – 1898, sat BORCA (astăzi școală), Casa Diaconescu – secolul al XIX-lea, sat Sabasa (azi dispensar medical), Ocolul silvic – 1928, sat Sabasa (astăzi Poșta), Școala veche – 1929, sat Sabasa. Am spus că sunt ”incă” deoarece nicio autoritate județeană nu se arată interesată de ele și din punct de vedere legal nu se poate interveni la aceste clădiri pentru lucrări de renovare, unele dintre ele aflându-se într-o stare avansată de degradare, deci în curând se vor dărâma.
Este bine că șmecherii puși politic pe la cultură și patrimoniu în Neamț au avut tot interesul să declaseze anumite construcții ce erau ale unor băieți deștepti ,dar de monumentele istorice care se dărâmă nu prea e nimeni interesat. Poate noii guvernanți vor arunca o privire și peste legea asta cu monumentele istorice și o vor adapta la condițiile din România.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. silaghi silviu spune

    Am lucrat ca farmacist la Borca in 1978…am vrut sa trec iar pe acolo venind dinspre Vatra Dornei dar m-am razgandit când am citit de starea drumului…

  2. mahalau nicu spune

    Avem prin d-l Ovidiu Nita un primar cum nu a avut Borca niciodata!!!Ambitios,gospodar un om care isi iubeste locul de bastina si care incearca sa faca ceva pentru aceasta frumoasa comuna,pacat ca nu este lasat si ajutat mai mult si specific romanului este mancat si incoltit din toate partile de asa zisii adversari politici,oameni fara caracter si valoare!!!Pacat mare pacat!!!In ziua de astazi toti cauta sa isi traga foloase necuvenite si sa fure ce a mai ramas in zona si un om care incearca din rasputeri sa faca ceva pentru aceasta comuna si locuitorii sai nu este sprijinit de nici un fel!!!!Asta e traim in Romania!!!

  3. xx spune

    Din cite stiu Telecomul a terminat de mai multi ani reteaua subterana si are disponibilitati de a gazdui si alte firme prin reteaua lor,dar daca nu-i intreaba nimeni tot leaga cabluri de stilpi pina ne vom trezi cu stilpii in cap(sa intimplat in orase mai mari deja),fara a mai vorbi de aspectul orasului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate