Videoconferința Ministrului Delegat pentru Dialog Social, Liviu – Marian POP, cu prefecții, pe tema dialogului social

1

Joi 15 ianuarie ora 11 s-a desfăşurat videoconferința Ministrului Delegat pentru Dialog Social, DL. Liviu – Marian POP, cu prefecții, pe tema dialogului social.
Domnul ministru a informat cu privire la intenția de a modifica normele privind activitatea comisiilor de dialog social. O altă informație prezentată s-a referit la transmiterea în teritoriu a inițiativelor legislative ale ministerelor, pentru a fi discutate în cadrul reuniunilor de dialog social. Scopul acestei măsuri este acela de a primi, de la nivel local, observații și propuneri la problematica de interes cuprinsă în proiectele de acte normative. În măsura în care va fi posibil, în fiecare ultimă zi de joi din lună va propune organizarea unei videoconferințe, la care să poată fi invitați și partenerii sociali.
Un alt punct în discuție a făcut referire la elaborarea proiectului de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea atribuțiilor Agenției Naționale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, prin comasarea Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională pentru Plaţi şi Inspecţie Socială. Comasarea celor două instituţii a luat în considerare raportul Curţii de Conturi a României și nevoia de a întări activitatea de control. În urma acestui proces, funcţionarii care activează în cadrul acestora nu vor fi afectaţi, ci îşi vor continua activitatea în cadrul unei instituţii organizate pe criterii mai eficiente.
Prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, România se aliniază principiilor europene privind întărirea actului de control, conducând la eliminarea fraudelor. Înfiinţarea Agenţiei prin comasarea celor două instituţii se realizează cu preluarea posturilor şi personalului aferent, precum şi cu respectarea regimului juridic al fiecărei categorii de persoane, cu menţinerea drepturilor salariale.
Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară.
Instituţia nou înfiinţată asigură îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare printr-o viziune inovatoare asupra domeniilor de muncă, sănătate şi securitate în muncă şi securitate socială, asupra funcţiei de control în vederea eliminării fraudelor şi erorilor, muncii nedeclarate, identificarea abuzurilor în toate formele prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi asigurarea standardelor de calitate de către furnizorii de servicii sociale.

”Inițiativa enunțată este foarte binevenită pentru că, în acest fel vom putea informa partenerii sociali cu privire la proiectele de acte normative de interes și, totodată vom obține un feed back din partea acestora, pentru a-l transmite autorităților administrației publice centrale. Cu privire la operaționalizarea direcţiei judeţene de muncă şi securitate socială, prin preluarea atribuţiilor de la agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială şi de la inspectoratul teritorial de muncă, doresc să reiterez informația privind menținerea numărului de funcționari și a drepturilor acestora salariale, și să combat zvonistica privind restructurarea unor posturi. Vom avea o instituție mai eficientă, cu întărirea rolului de control și întregul proces va fi urmărit de mine îndeaproape!“ a spus Ioan Vlad ANGHELUȚĂ, prefectul județului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Razvan spune

    Am citit articolul in speranta ca citesc undeva „ANL”, dar am fost dezamagit. Prefectul judetului stie la ce ma refer 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate