Politiștii de investigare a criminalității economice au constatat 30 de infracţiuni și au aplicat aproximativ 800 de sancțiuni contravenționale, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în preajma sărbătorilor de iarnă

0

În luna decembrie 2014, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., poliţiştii nemțeni au acţionat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în domeniul comerțului cu mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice, țigarete, precum și pentru protejarea bugetului consolidat al statului.
Astfel, polițiștii au efectuat 52 de acțiuni și controale, fiind verificate 267 de societăți comerciale și 166 de persoane fizice, de pe raza județului Neamț.
În cadrul acestor activități, au fost constatate 30 de infracțiuni (dintre care 11 pentru evaziune fiscală și 19 pentru alte fapte) și au fost aplicate 791 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 267293 lei. De asemenea, au fost indisponibilizate produse alimentare și bunuri, în valoare de 22256 lei.
Exemplu:
În urma activităților desfășurate pe raza pieței centrale din Piatra Neamț, polițiștii au depistat o femeie de 52 de ani, care deținea spre valorificare 328 de pachete de țigări(6.560 de țigarete), de diferite mărci, ce aveau aplicat timbre de proveniență ucrainiană și moldovenească.
Țigările au fost confiscate iar femeia este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate