Cercetați pentru furt calificat

0

În noaptea de 01/02.01.2015, în jurul orei 05.00, doi tineri au fost surprinși de către o persoană, în timp ce sustrăgeau bunuri din magazinul unei mănăstiri din localitatea Vânători Neamț.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vânători Neamț au identificat tinerii, în vârstă de 18 ani, ambii fiind din comuna Pipirig și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Nu au fost distruse sau sustrase bunuri de patrimoniu, prejudiciul fiind recuperat și predat reprezentanților mănăstirii.

În seara zilei de 03.01.2015, în jurul orei 20.30, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul că o persoană necunoscută, a pătruns într-un autoturism proprietate personală, parcat în spaţiul din fața blocului.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a identificat un bărbat de 36 ani, din Dumbrava Roşie, stabilindu-se că acesta ar fi pătruns în autoturism prin folosirea de chei potrivite, pe care l-a condus pe o distanţă scurtă. Din verificările efectuate, a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere și fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit că se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate