Spectacol „Occupy Future” la Piatra Neamț

0

Vineri, de la ora 15.00, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț va avea loc spectacolul „Occupy Future”, o piesă de teatru inedită care își propune să aducă în atenția publicului provocarea voluntariatului.
Distribuția: Cristina Drăghici, Sorina Stefănescu, Ionuţ Oprea, Vlad Udrescu, George Albert Costea
Text și regie: Catinca Drăgănescu

coperta fb
Piesa prezintă un voluntar străin, o pensionară, un adolescent anarhist, o ONG-istă de meserie şi un corporatist dornic de succes care, împreună, încearcă realizarea unui spot de promovare a voluntariatului în România. Prima parte a spectacolului reprezintă experienţele lor. A doua partea constituie o dezbatere interactivă care va implica spectatorii și care va întoarce pe toate fețele spiritul civic la români.
Evenimentul este organizat de Asociația Sens Civic cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Piatra Neamț precum și al Consiliului Județean Neamț.
Pretul unui bilet este de 10 lei, iar elevii și cei care pot face dovada implicării în activități de voluntariat beneficiază de o reducere de 50%. În plus, cei care se declară nemulțimiți la finalul evenimentului vor primi inapoi banii dați pe bilete.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate