Videoconferință cu prefecții județelor
Marți, 9 decembrie 2014, ora 11.00, s-a desfășurat videoconferința cu prefecții județelor, convocată de Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Au participat la lucrări inspectorul general al inspectoratului scolar, reprezentantul confederației sindicale din învățământ, directorul executiv adjunct al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ
Tema videoconferinței a făcut referire la măsurile ce se impun pentru plata drepturilor salariale din sentințele civile pentru personalul din învățământul preuniversitar, în conformitate cu OUG 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare, publicată în M. Of. Nr. 888 din 5 decembrie 2014.
Având în vedere termenele foarte scurte pentru aplicarea prevederilor ordonanței este necesar un efort organizatoric din partea autorităților administrației publice locale și județene, astfel ca până pe data de 15.12.2014 să fie aprobate rectificările bugetare, iar după 19 decembrie să fie realizată plata sumelor către beneficiari.
Pentru clarificarea tuturor aspectelor generate de punerea în practică a ordonanței, joi 11.12.2014 ora 12.00 în sala ”Calistrat Hogaș” a Palatului Administrativ sunt invitați la o instruire primarii, secretarii și contabilii din cele 83 de unități administrativ teritoriale ale județului.