Istoria – mai aproape de noi, prin Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ oferă şansa unor fabuloase călătorii în timp, prin intermediul cărţilor şi publicaţiilor periodice pe care le deţine şi în mod special prin intermediul celor din Fondul documentar „G. T. Kirileanu”.
Există aici publicaţii periodice din perioada interbelică, ba chiar şi mai vechi care, răsfoite, te trimit în vremea realităţilor de odinioară.
O astfel de publicaţie este ziarul „Avântul”, numerele existente în Fondul documentar „G. T. Kirileanu”, neconsecutive, acoperind perioada 4 martie 1928 – 24 decembrie 1939.
Lectura acestor ziare ne descumpăneşte câteodată, şi se instalează tendinţa de a verifica data înscrisă pe frontispiciul paginii de titlu, pentru că se constată destul de des că realităţile vremurilor de odinioară nu se deosebesc prea mult de cele ale timpurilor de acum.
Citim deci, în „Avântul” din 18 iulie 1930, pe pagina a doua, un articol intitulat „Şcolile de meserii din Piatra-Neamţ”, din cuprinsul căruia aflăm că:
„În vremurile de azi, când se observă o atât de mare afluenţă a tineretului spre şcolile secundare, ca să dea naştere numitului proletariat intelectual, un nou drum de urmat îl deschid tineretului, şcolile profesionale – şcolile de meserii.
Suntem o ţară cu supraproducţie de intelectuali, iar negoţul şi meseriile, dacă nu sunt în mâinile străinilor, apoi sunt cu totul neglijate”.
Continuând răsfoirea acestei preţioase colecţii descoperim, în numărul din 20 Maiu 1931, la pagina 2 un articol intitulat „Criza morală faţă de cea economică”, ce reprezintă consemnarea unei conferinţe şinută de d-na Gorgos. Sunt relevante, pentru similitudinea dintre realităţile din 1931 şi cele din 2014, următoarele fragmente ale acestui articol:
„… dacă ni se par atât de greu de suportat aceste grele timpuri este tocmai din cauza crizei morale. Şi iată cum: Ţara noastră încă de la formarea ei ca stat al Europei a trecut prin multe şi grele crize, fie de ordin politic, etnografic, economic etc. Dar moralul ne era tare, pe el bazam şi învingeam. Ce ne-a salvat ţara şi ce era să ne-o piardă decât moralul armatei, căzut în urma luptelor din Dobrogea şi Jiu şi ridicat prin trimiterea ajutoarelor franceze şi a Generalului Berthelot […]
Ne e scăzut moralul, luptăm greu cu nevoile zilei fiindcă avem cererile prea exagerate şi pentru a le satisface recurgem la lucruri nepermise, numai bani să iasă. De aici vine şi fanfaronada strigătoare, lipsa de demnitate şi incoherenţele în care ne sbatem.
Ce e de făcut ?
Să punem stavilă exigenţelor noastre, nepotrivite de multe ori cu trecutul fiecăruia şi cu starea lui materială.
Astăzi când toate gazetele scriu «criza economică, dezastrul financiar» Bucureştiul nu-ţi dă această înfăţişare. Ne-am făcut gălăgioşi fără a căuta să stăvilim răul.”
Chiar şi rubrica de sport ne oferă informaţii de o tulburătoare asemănare cu frageda contemporaneitate.
Astfel, din ziarul apărut pe 13 mai 1934, la pagina 3, sub titlul „Poveste cu elveţieni şi italieni” aflăm că:
„Se întâmplă cu sportul în general, două lucruri tare urâte: de foarte multe ori e scos ţap ispăşitor al tuturor consecinţelor unei depravări morale în masă şi despre netemeinicia acestui sistem ne opreşte indignarea să vorbim, sau se amestecă în sport, în această născocire firească a omului prea multă tarabă, sforari şi joc de culise.
Campionatul mondial de foot-bal, organizat de italieni, sufere de această a doua racilă, dovedindu-se în ultima vreme, a fi o tarabă italo-elveţiană. Concluzia aceasta răsare din felul cum a fost tratată România, chiar de la primul tur eliminatoriu.
României i s-a furat partida cu Elveţia, odată pe câmp, când arbitrul a prilejuit egalarea în ultimele minute de joc, şi a doua oară în biurourile Federaţiei Internaţionale de foot-ball, când s-a anulat dreptul de joc al celui mai bun atacant pe care-l aveam. Tot datorită «sistemului» elveţo-italian, ni s-au micşorat şansele în partida de Duminică jucată cu Iugislavia, prin suspendarea pe 3 ani a jucătorului Baratki, cu patru zile înainte de desfăşurarea partidei.
Totuşi, noi am reuşit să ne calificăm pentru Italia, trecând peste aceste piedici şi am ocupat al doilea loc în zona Elveţia-Iugoslavia-România. Am sărit deci, peste sforile întinse de Elveţia, care a făgăduit Italiei că duce 5000 de spectatori la partidele finale din Italia.
Ne mai rămâne să tragem graniţa şi să mai purificăm în sensul naţional echipa noastră representativă, compusă din 10 minoritari şi un singur român. În plus, satisfacţia că am învins tactica «eminamente democratică» a Elveţiei şi complicitatea «fascistă» la acestă incalificabilă şurubărie cel puţin în foot-ball.”
Iată, aşadar, noi argumente pentru o vizită la bibliotecă…