Spectacolul O… ladă invitat la Festivalul European de Teatru EUROTHALIA, Timișoara
Teatrul Tineretului participă cu spectacolul „O…ladă“, duminică, 9 noiembrie 2014, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului European de Teatru EUROTHALIA, organizat de Teatrul German de Stat Timişoara, în perioada 8-17 noiembrie 2014.
Festivalul, care se dorește a fi o selecție de spectacole europene prin intermediul cărora să fie înlăturate barierele lingvistice şi culturale, aduce împreună, anul acesta, 15 trupe din cinci țări: Germania, Austria, Olanda, Rusia și România. Vor participa cu creațiile lor cunoscuți regizori străini precum Yuri Kordonsky, Sanja Mitrović, Ivan Vyrypaev sau Volker Schmidt, alături de consacrați regizori români precum Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Radu Afrim, Gigi Căciuleanu sau Vava Ștefănescu. Spectacolele beneficiază de subtitrări sau traduceri la cască în cel puțin două limbi.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Municipiului Timișoara, al Institutului Cultural Român (ICR), al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Consiliului Județean Timiș.
Poveștile lui Creangă, repovestite de Alexandru Dabija și echipa TT, își vor dezvălui ineditul alături de spectacole non-verbale, de teatru dans, dar și de spectacole care promovează dramaturgia clasică și contemporană, fiind vizate în special acele piese cu mesaj socio-politic. O… ladă va beneficia de traducere în limbile engleză și germană și se va juca pe scena Casei de Cultură a Studenților din Timișoara, cu începere de la ora 18.00 .
Precizăm că este a șaptea participare în festivaluri a acestui spectacol, marca TT, de la premiera care a avut loc pe data 11 octombrie 2013, în cadrul Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr, Iași 2013.
O … LADĂ
creaţie colectivă după Ion Creangă
Distribuție:
Vergina (mama Mirelei): Nora Covali
Baba spurcată la gură: Corina Grigoraş
Baba fântână: Ecaterina Hâţu
Baba mortului: Cătălina Ieşanu
Mirela (fata babei), baba cu poşetuţă: Ingrid Robu
Baba călare pe mort: Adina Suciu
Anişoara (fata moşneagului), baba cocoşată: Alexandra Suciu
Cezărel, Cucoşu’: Cezar Antal
Baba căţeluşă: Răzvan Bănuţ
Mortul: Dan Covrig
Baba Sfânta Duminică: Victor Giurescu
Baba copac (păr): Dragoş Ionescu
Costeluş (copilul Sfintei Duminici): Costel Manole
Baba cu chitara, baba cuptor: Rareş Pîrlog
Text: Genţiana Ionescu
Scenografie: Romulus Boicu
Muzică și versuri: Ada Milea
Regie: Alexandru Dabija
„Profitând de faptul că locul naşterii marelui humuleştean e la doi paşi de Piatra Neamţ, dar şi de felul în care acesta şi-a scris, cu mult umor şi multe subînţelesuri, textele, Alexandru Dabija îşi investeşte capacitatea de a fantaza şi de a imagina pe urmele clasicului nostru, creând încă un spectacol demn de ţinere de minte. El realizează un fel de topire într-un creuzet a unora dintre poveştile lui Creangă – de data asta, Fata babei şi fata moşneagului, cu aluzie la Punguţa cu doi bani, aşa cum o văzuse în OO! Alexandru Dabija înfrânge astfel prejudecata că povestirile lui Creangă sunt pentru copii, descoperind lucruri demne de a fi comunicate adulţilor. Tipologia accentuată pe care o desfăşoară noul spectacol de la Piatra Neamţ este o trecere dincolo de personajele clasicului, dar nu cu preţul pierderii coordonatelor iniţiale. […]
Spectacolul este bine strâns în chingi, neavând aproape deloc momente de relaxare, când să te uiți la ceas. Până în ultima sa clipă, el își ține spectatorul atent și încântat.“
(Nicolae Prelipceanu, O ladă și mai multe babe
TEATRUL azi, 2014)
„Bucuria jocului este manifestă, observabilă la tot pasul, încât nu-i de mirare că ea generează în sală o participare afectivă pe masură, încheiată în final printr-o furtună de aplauze. Ar fi nedrept să menționăm aici doar reuşita vreunui interpret sau altul, când „personajul“ pus în valoare cu o iscusință şi o minuțiozitate ieşite din comun este însăşi trupa, din nou o trupă binecuvantată prin talentul celor care o compun şi prin harul dirijorului Sandu Dabija.“
Ion Parhon, În miez de stagiune
SCRISUL ROMÂNESC, 2014