10 ani de Teatru de Joacă, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

0

În perioada 14 – 17 mai sunteţi invitaţi să sărbătoriţi 10 ani de Teatru de Joacă la Biblioteca Judeţeană.
Aniversarea începe marţi, 14 mai 2013, de la ora 16.00, cu un alai al măştilor şi al trăsurilor, pe care sunteţi invitaţi să-l însoţiţi în periplul său prin zona centrală a oraşului.
Miercuri, 15 mai, sărbătoriţii vor prezenta, de la ora 15.30, în Sala „Teatrul de Joacă” a Bibliotecii Judeţene, spectacolul „Fabula rasa”, după Victor Sivetidis, realizat sub coordonarea artistică a regizorului Gh. Hibovski, iar sărbătoarea va continua cu spectacolul „Făt-Frumos cel arătos” prezentat de trupa de teatru din cadrul Şcolii „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ.
Joi, 16 mai, teatrul va fi din nou personajul principal la Biblioteca Judeţeană, iar cortina se va ridica la ora 15.30 când va începe spectacolul „Binecuvântata Agnes”, după John Pielmeier. Răsfăţul teatral va continua şi de la ora 17.00, când va începe spectacolul „Împricinaţii”, după Bogdan Ulmu, prezentat de clasa de actorie a Şcolii de Arte din cadrul Centrului de Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Piatra-Neamţ, sub coordonarea artistică a prof. Maria Hibovski.
Vineri, 17 mai, sărbătoriţii şi toţi iubitorii teatrului vor primi un cadou teatral sub forma spectacolului „Lumea lui Caragiale”, adaptare după I. L. Caragiale, oferit de trupa de teatru a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, spectacol ce va începe la ora 14.00. Maratonul teatral ce marchează cei 10 ani de Teatru de Joacă la Biblioteca Judeţeană se va încheia cu spectacolul „Paris, mon amour”, după Sorin Oros, oferit de sărbătoriţi, cu începere de la ora 15.30.
Aşadar, dacă vreţi să vă împărtăşiţi din bucuriile teatrului, veniţi negreşit zilele acestea la bibliotecă !

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate