Herr Paul din nou în Polonia!

0

1Pe 27 septembrie 2009 avea loc premiera unui spectacol care marchează istoria Teatrului Tineretului: Herr Paul de Tankred Dorst, un spectacol de Radu Afrim, scenografia: Iuliana Vîlsan, coregrafia: Andrea Gavriliu, cu: Cezar Antal (Herr Paul), Lucreţia Mandric (Luise), Matei Rotaru (Helm), Isabela Neamţu (Lilo), Nora Covali (Schwarzbeck), Andrea Gavriliu (Anita).
Au urmat stagiuni în care spectacolul a fost jucat cu casa închisă de multe ori, participări la cele mai importante festivaluri de teatru din ţară (printre care cel de la Sibiu şi Festivalul Naţionl de Teatru de la Bucureşti, ambele în 2010) şi 6premii (dintre care menţionăm: Premiul UNITER – 2011 şi Premiul Festivalului Internaţional „Atelier“ Baia Mare – 2010 pentru cea mai bună scenografie acordate Iulianei Vâlsan; Marele Premiu şi trofeul Festivalului Internaţional „Atelier“ Baia Mare – 2010 pentru cel mai bun spectacol, eveniment la care au mai obţinut premii pentru interpretare actorii Lucreţia Mandric, Cezar Antal, Matei Rotaru).
Participarea cu acest spectacol la Festivalul Internaţional de Teatru „Demoludy“, Olsztyn, Polonia, în octombrie 2011, a reprezentat un răsunător succes, spectacolul fiind considerat de specialiştii în dramaturgie drept una dintre cele mai bune producţii prezentate la festival. Din dosarul de presă a acelui festival vom cita următorul fragment dintr-o cronică la spectacolul nostru, relevantă în acest sens:
afis herr paul… Spectacolul „Herr Paul” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ mi s-a părut multiplu performant. Este o bijuterie mică, pe care nu te saturi să o priveşti pentru că îi descoperi, continuu, detalii infinite. Nu este prima punere în scenă a acestui text pe care o văd. Dar este, pentru mine, cea mai particulară, cu o fascinaţie ce nu-şi epuizează resursele. „(Un Prospero contemporan – Karolina Wycisk / Teatr. Prismo)

Succesul în faţa publicului polonez a fost reconfirmat printr-o nouă invitaţie, de data aceasta din partea Centrului Cultural din Bialystok. Reprezentanţii acestei instituţii, care au văzut reprezentaţiile teatrului nostru la Olsztyn, au făcut efortul financiar de a aduce, în 2013, acest spectacol în cadrul festivalului pe care îl organizează.
Astfel că pe 24 şi 25 mai 2013 Teatrul Tineretului susţine spectacolul „Herr Paul“ în cadrul Festivalului „Zilele Artelor Moderne“ Bialystok, Polonia, ediţia a XXVIII-a. Tema de anul acesta a festivalului este „Spaţii de libertate“, iar teatrul nostru se va afla în compania Teatrului Nowy din Cracovia şi a Teatrului Malabar Hotel din Varşovia.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate