Nereguli sesizate de Prefectura la nivelul SJU Neamt – oare conteaza ?
Instituţia Prefectului – judeţul Neamţ exercitând controlul de legalitate asupra Dispoziţiei nr. 83 din 12.04.2013, emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, privind desemnarea unor persoane în funcţiile de manager interimar şi director medical interimar la Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, a constatat următorul aspect de nelegalitate: depăşirea perioadei maxime de 6 luni a interimatului funcţiei de manager şi, respectiv, a celei de membru al comitetului director interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. În emiterea acesteia au fost încălcate normele legale prevăzute de art. 179 alin. (6) raportat la alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare: “(6) Managerul interimar şi ceilalţi membrii ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la alin. (5) pe o perioadă de maximum 6 luni.”
Ca măsură pentru intrarea în legalitate, a fost solicitată conducerii Consiliului Judeţean Neamţ revocarea actului administrativ supus verificării de legalitate.
Noi tot am spus ca este ilegal dar se pare ca la Consiliul Judetean Neamt legile sunt chestii facultative , consilierii judeteni dorm pe ei iar pe „opritorul de jafuri” il doare la 2 metri in spatele fermei de legile din Romania .
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)
Singura șansă pentru schimbarea sculei lui Tărâțe de la spital este raportul agenției naționale de integritate și interdicția ca Lazăr să mai ocupe funcții de conducere trei ani de zile. USLiștii nemțeni nu-s în stare să-l dea la Brazdă pe Culiță.