Consultații stomatologice gratuite pentru nemțeni, în cadrul campaniei ”Zâmbește România”

0

Începând cu luna aprilie 2013 si până la finalul anului, nemțenii pot beneficia de consultații stomatologice gratuite, în cadrul campaniei naționale ”Zâmbește România”, susținută de Aquafresh. Șase cabinete stomatologice din Piatra Neamț și 13 cabinete din Roman s-au alăturat inițiativei. Cei interesați trebuie să intre pe site-ul www.zambesteromania.ro, la secțiunea ”Consultații gratuite”, unde pot accesa lista cabinetelor disponibile, să selecteze cel mai apropiat cabinet stomatologic și să apeleze numărul de telefon specificat în listă pentru programarea la o consultație gratuită.

Campania „Zâmbește România”, susținută de Aquafresh, a fost dezvoltată pentru a facilita accesul la educație şi la prevenţie, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populației din România și se află în cel de-al doilea an de desfășurare.

Cu mesajul ”Ai grijă de sănătatea dinților tăi!”, campania se adresează anul acesta în special părinților, copiilor și educatorilor, susținând cei trei pași esențiali pentru un zâmbet sănătos:

–          periajul dinților de două ori pe zi, timp de câte două minute

–          mersul la dentist în mod regulat – cel puțin o dată pe an

–          o dietă sănătoasă, care să includă multe fructe și legume.

Studiile[1] arată că, deși 80% dintre români au probleme dentare, aceștia au indicat o puternică reticență față de mersul la dentist 49% nu vizitaseră un cabinet stomatologic în ultimul an, în timp ce doar 29% au mers la cabinet pentru un control. Există încă un procent de 9% dintre români care nu au mers niciodată la dentist. 69% dintre respondenți au declarat că merg la dentist doar atunci când au probleme, iar 64% amână uneori tratamentele medicale sau vizitele, motivând că acestea sunt prea scumpe.

Mai multe informații, sfaturi privind sănătatea orală sunt disponibile pe platforma online www.zambesteromania.ro și pe pagina www.facebook.com/zambesteromania.

Despre Zâmbește România

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale (20 martie), campania ”Zâmbește România” a demarat cel de-al doilea an de activități de educare și promovare a igienei orale corecte în România. Zâmbește Româniaa fost dezvoltată în 2012 de GlaxoSmithKline Consumer Healthcare și brandurile sale Aquafresh, Sensodyne, Parodontax și Corega, cu ajutorul specialiștilor în igiena orală.

În cadrul campaniei, pe 19 martie, o delegație a ”Ajutoarelor Zânei Măseluță”, formată din 10 copii, s-a adresat Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților din Parlamentul României, precum și altor deputați, subliniind nevoia și importanța educației permanente în privința îngrijirii sănătății orale în România, în special în rândul copiilor. Micii membri ai delegației i-au învățat, de asemenea, pe parlamentari, despre cei trei pași pentru o bună sănătate orală și i-au invitat să se alăture și să susțină eforturile educaționale ale campaniei ”Zâmbește România”.

Activitățile din preajma Zilei Naționale a Sănătății Orale au continuat cu caravana națională „Rabla pentru Periuța Ta”, desfășurată în șase orașe din România, în cadrul căreia participanții sunt invitați să își aducă periuțele vechi, în schimbul cărora primesc un kit complet de îngrijire orală, format dintr-o periuță nouă și pastă de dinți. Specialiștii în sănătatea orală prezenți la cortul ”Rabla” oferă, de asemenea, sfaturi personalizate pentru nevoile fiecărui participant.

Pe lângă programul de consultații gratuite, începând cu luna aprilie, ”Zâmbește România” derulează un program de educare în școli din întreaga țară, alături de specialiști în igiena orală. Elevii vor beneficia de sfaturi privind igiena orală și seturi complete pentru îngrijirea dinților, formate din pastă și periuță de dinți.

STAREA SĂNĂTĂȚII ORALE ÎN ROMÂNIA

Campania a fost creată în contextul unei nevoi reale de informație despre igiena orală corectă. Conform unui studiu realizat de către IPSOS în mai 2012[2], 80% dintre români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecțiune (71%). 4 din 10 persoane prezintă probleme cauzate de placa dentară bacteriană, iar 3 din 10 au respirație urât mirositoare și dinți sensibili.

Deși majoritatea românilor susțin că respectă regulile elementare de igienă dentară, declarând că își periază dinții de două ori pe zi (deși nu imediat înainte de a merge la culcare), studii de piață[3] arată că românii consumă de fapt puțin peste 1 tub de pastă de dinți pe an (media națională) și aproape 2 tuburi pe an la nivel urban, în timp ce la nivel rural s-a calculat că se consumă în medie un tub de pastă de dinți la aproape 6 ani. De asemenea, studiile de piață arată să se folosește în medie, la nivel urban, aceeași periuță de dinți timp de 1,5 ani.

Românii nu sunt încă familiari cu tratamentele specializate disponibile și nu știu cum să își extindă igiena dentară dincolo de simpla periere cu pastă de dinți obișnuită. Cei mai mulți dintre ei (81%) nu au urmat niciun tratament atunci când s-au confruntat cu dureri intense și peste 40% dintre cei cu dinți sensibili nu au făcut nimic pentru a-și trata problemele. Doar 15% dintre respondenți folosesc pastă de dinți specializată, iar 25% nu au putut menționa niciun rol pentru ața dentară.

În ciuda acestor probleme, 80% dintre respondenți declară că sunt mulțumiți de starea lor de sănătate, o explicație fiind așteptările reduse privind sănătatea orală. Majoritatea asociază sănătatea orală cu păstrarea dinților naturali (80%), lipsa cariilor (75%) sau dinții albi (46%), dar fără a lua în serios alte probleme, cum ar fi placa bacteriană, dinții sensibili, respirația neplăcută sau problemele gingiilor.


[1] Studiu IPSOS Îngrijirea orală, utlilizare și atitudini; mai 2012; în România – aplicat pe un eșantion de 500 de persoane, barbați și femei,  18-65 de ani, urban (reprezentativitate națională la nivel urban).

[2] Studiu IPSOS Îngrijirea orală, utlilizare și atitudini; mai 2012; în România – aplicat pe un eșantion de 500 de persoane, barbați și femei,  18-65 de ani, urban (reprezentativitate națională la nivel urban).

[3] Studiu Nielsen 2012

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate