PROCES-VERBAL al şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Neamţ din 29 martie 2013, ora 12.00

0

CONSILIUL JUDEŢEAN NEAMŢ

PROCES-VERBAL
al şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Neamţ
din 29 martie 2013, ora 12.00

Lucrările şedinţei sunt conduse de către domnul preşedinte Culiţă Tărâţă. La şedinţă participă de drept doamna Cristina Mititelu, secretarul judeţului, precum şi şefii serviciilor din cadrul Consiliului Judeţean.
Domnul Culiţă Tărâţă – Doamnelor şi domnilor consilieri, permiteţi-mi să declar deschise lucrările şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Neamţ pentru care aţi fost convocaţi în conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.
La şedinţă absentează motivat domnul Ioan Spiridonescu. (domnilor Mihai Farcaşanu şi Dan Arnăutu le-a încetat mandatul)
Constatând că la această şedinţă sunt prezenţi 31 de consilieri judeţeni, la care se adaugă preşedintele consiliului judeţean, declar şedinţa ca fiind legal constituită.
În conformitate cu prevederile art. 42 coroborate cu cele ale art. 98 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, supun spre aprobare conţinutul procesului-verbal al şedinţei desfăşurate în data de 06 martie 2013.
Cu 32 de voturi “pentru”, conţinutul procesului-verbal a fost aprobat.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ordinea de zi propusă pentru această şedinţă este cea publicată în presă şi aflată şi în mapele dumneavoastră:
1. Încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al domnului Decebal Arnăutu;
2. Încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al domnului Mihai Farcaşanu;
3. Validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi;
4. Validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Adrian Smarandei;
5. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.74/2012 privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate;
6. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 83/2012 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Consiliilor de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special din judeţul Neamţ;
7. Modificarea unor organigrame şi state de funcţii;
8. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.164/2012 privind stabilirea taxelor, tarifelor şi amenzilor din competenţa de aprobare a Consiliului Judeţean Neamţ, valabile pentru anul fiscal 2013 ;
9. Desemnarea unor consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ;
10. Modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean;
11. Desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMŢ;
12. Emiterea acordului pentru închirierea unui spaţiu construit din patrimoniul Judeţului Neamţ;
13. Aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului Bibliotecii Judeţene ”G.T. Kirileanu” Neamţ;
14. Desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ;
15. Aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public şi privat al Judeţului Neamţ;
16. Declararea arealelor identificate în proiectul ”Elaborarea hărţilor de risc natural pentru alunecări de teren pentru zone din judeţul Neamţ expuse acestui fenomen” ca zone de risc;
17. Soluţionarea unei plângeri prealabile;
18. Transmiterea unui bun imobil din domeniul public al Judeţului Neamţ în domeniul public al Comunei Taşca;
19. Aprobarea Raportului privind stadiul realizării, în anul 2012, a măsurilor/acţiunilor din Programul de gestionare a calităţii aerului în judeţul Neamţ, pentru perioada 2010-2014;
20. Luarea unor măsuri referitoare la un imobil aflat în patrimoniul public al Judeţului Neamţ;
21. Aprobarea unei asocieri cu Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ;
22. Aprobarea unei asocieri cu Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ;
23. Aprobarea proiectului tehnic pentru un proiect de interes judeţean;
24. Aprobarea unei asocieri cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ în vederea organizării Olimpiadei Naţionale de Chimie, ediţia a – 47-a;
25. Aprobarea unei asocieri cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ în vederea organizării Olimpiadei Naţionale de Religie Romano-Catolică şi Religie Greco-Catolică, clasele VII-XII;
26. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 67/2012 privind aprobarea contractării unui împrumut pentru investiţii publice de interes judeţean;
27. Diverse.

Faţă de ordinea de zi anunţată iniţial, s-a propus de către un grup de consilieri judeţeni suplimentarea acesteia cu încă două proiecte de hotărâre, şi anume:
– Proiect de hotărâre privind soluţionarea unei plângeri prealabile formulate împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 23/2013, şi
– Proiect de hotărâre privind reorganizarea Societăţii Comerciale DRUPO NEAMŢ S.A.
Propun ca aceste proiecte să fie dezbătute la punctele 27 şi 28 pe ordinea de zi.
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – Domnule Preşedinte, am un proiect pe care vreau să-l retrag, am fost iniţiatorul, este vorba de Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean; este vorba despre proiectul nr.10 de pe ordinea de zi.
Domnul Gabriel Cristian Farcaş – Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte, vreau să introduc pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean. Mulţumesc!
Doamna Cristina Mititelu – La ce punct să-l analizăm?
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – La ultimul punct, la pct.29.
Domnul Dan Vasile Constantin – Eu vă propun să votăm fiecare propunere în parte, introducerea, scoaterea de pe ordinea de zi, de fapt la scoatere nu avem ce să votăm fiindcă este voinţa iniţiatorului, doar introducerea pe ordinea de zi a celor două proiecte, nu ştiu dacă al 3-lea a fost discutat în comisie.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu Proiectul de hotărâre privind soluţionarea unei plângeri prealabile formulate împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 23/2013.
Cu 27 de voturi pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea), 1 vot împotrivă (Constantin Iacoban) şi 4 abţineri (Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Farcas Gabriel, Tarata Culita) suplimentarea cu acest proiect a fost aprobată.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de hotărâre privind reorganizarea Societăţii Comerciale DRUPO NEAMŢ S.A.
Cu 19 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut), 11 voturi împotrivă (Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) şi două abţineri (Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea) suplimentarea a fost aprobată.

Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean.
Domnul Dan Vasile Constantin – Domnule preşedinte, întrucât nu a fost discutat în comisiile de specialitate nu sunt îndeplinite condiţiile ca acest proiect să fie introdus pe ordinea de zi. Dacă doriţi, atunci luăm pauză, intră în comisii şi apoi votăm eventuala introducere pe ordinea de zi.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – Vă informez că a fost discutat la comisii şi mai ales că a fost proiectul colegului Vişan în vigoare, oricum s-a discutat în comisii, eu nu cred că este un motiv de pauză. A fost discutat la comisii şi dat la mapă.
Domnul Radu Tudorel – A fost dat la comisii, dar nu a fost discutat.
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – În comisie am făcut public că-l retrag şi nu s-a mai discutat.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – A fost dat înainte de a se întruni comisiile.
Domnul Dan Vasile Constantin – A fost dat, dar nu s-a discutat.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – Nu aţi vrut să-l discutaţi, asta este altceva. Dar aveţi dreptul, mai ales că aveţi o majoritate şi puteţi face orice, puteţi să refuzaţi introducerea pe ordinea de zi.
Domnul Radu Tudorel – Oricum trebuia consemnat în procesul verbal.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – Noi suntem consilieri UNPR, despre asta este vorba, trebuia introducerea consilierilor UNPR în AGA, suntem 1 la 9, 1 la 7, de ce vă este frică de noi? Mai ales că în şedinţele trecute ne-aţi acuzat pe noi că nu vrem să introducem oameni în AGA, vrem domnilor, vrem legal, în şedinţe ordinare şi dumneavoastră ne refuzaţi acest drept, oricum aţi încălcat mai multe legi până acum.
Domnul Adrian Bourceanu – Pentru a evita discuţiile politice din plenul Consiliului Judeţean, propun să votăm suplimentarea ordinii de zi cu acest punct pe care l-a propus domnul Farcaş.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean.
Cu 7 voturi “pentru” (Mihai Alexandru, Stafie Claudiu, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita), 21 voturi “împotrivă”( Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Serban Iulia, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Pintilie Mircea) şi 4 abţineri (Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Andoni Neculai, Dumitrascu Dionisie), acest proiect nu intră pe ordinea de zi.
Domnul Cristian Tomuleţ – Atrag atenţia în şedinţă publică, numirea reprezentanţilor în AGA de la DRUPO este ilegală şi-l rog pe domnul jurist, să vadă în jurisprudenţă că s-au câştigat procese pentru aceste numiri ilegale pentru că nu s-a respectat configuraţia politică. Aş vrea să se pună pe rol, chiar dacă nu în această şedinţă, în şedinţa următoare o configurare politică exact cum s-a realizat după alegerile locale, dacă nu, toate hotărârile pot fi atacate, şi hotărârile AGA şi deciziile de la Consiliul de Administraţie la DRUPO.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – Asta se întâmplă la toate societăţile Consiliului Judeţean.
Domnul Culiţă Tărâţă – Este dreptul dumneavoastră legal să iniţiaţi proiect de hotărâre şi nu vă poate împiedica nimeni să o faceţi.
Domnul Cristian Tomuleţ – Art.9 din Statutul aleşilor locali spune acest lucru şi dacă vă uitaţi în jurisprudenţă o să vedeţi multe procese pierdute pe seama aceasta. Numirea reprezentanţilor se face conform algoritmului politic rezultat la alegerile locale, pe fiecare societate, că nu se iau societăţile la pachet.
Domnul Ciprian-Constantin Şerban – Scrie pe fiecare societate sau per total?
Domnul Cristian Tomuleţ – Nu per total, pe fiecare societate în parte.
Doamna Cristina Mititelu – Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes judeţean, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile legii, respectând configuraţia politică rezultată după alegerile locale.
Domnul Cristian Tomuleţ – Uitaţi-vă în jurisprudenţă.
Domnul Ciprian-Constantin Şerban – Spune pe fiecare în parte? Nu!
Domnul Cristian Tomuleţ – Spune per total?
Domnul Ciprian-Constantin Şerban – Este interpretabil. Să nu se facă afirmaţii dacă nu se cunoaşte legea.
Domnul Radu Tudorel – Înainte de a supune la vot ordinea de zi, vreau să facem ordine în ordinea de zi, întrucât proiectul de la nr.15 privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public şi privat al Judeţului Neamţ este afectat de proiectul de la punctul nr.18 privind transmiterea unui bun imobil din domeniul public al Judeţului Neamţ în domeniul public al Comunei Taşca şi proiectul de la pct.20 – “Luarea unor măsuri referitoare la un imobil aflat în patrimoniul public al Judeţului Neamţ”;
Domnul Gheorghe Vasiloiu – Inventarul este la 31 decembrie 2012.
Domnul Neculai Puşcaşu – În legătură cu această chestiune înainte de comisia de buget, noi ne-am întâlnit aseară, era această situaţie neînţeleasă de către noi, în ideea că la pct.15 al ordinii de zi, întâi aprobăm inventarul pe anul 2012 al Consiliului Judeţean şi în inventarul respectiv în anexă erau şi bunurile Consiliului Judeţean pe teritoriul comunei Taşca, am fost lămuriţi, ordinea o putem păstra în continuare. La pct.18 al ordinii de zi, se aprobă inventarul în formula în care este, inclusiv cu acele bunuri de la comuna Taşca şi abia la pct.15 spune Consiliul Judeţean printr-un proiect de hotărâre că urmează să fie date în patrimoniul comunei Taşca, deci noi am lămurit-o în comisie şi aş ruga colegii să accepte acest punct de vedere de a păstra această ordine că nu este nicio încălcare, a fost o neînţelegere a noastră.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul ordinii de zi.
Cu 32 de voturi “pentru”, ordinea de zi a fost aprobată.

I. Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al domnului Decebal Arnăutu.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect:
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 29 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Iacoban Constantin), un vot împotrivă (Culiţă Tărâţă) şi 2 abţineri (Vasiliu Moise Daniel, Farcas Gabriel), hotărârea a fost adoptată.
II. Proiect de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al domnului Mihai Farcaşanu.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect:
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 29 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Sandu Constantin, Iacoban Constantin, Tarata Culita) şi 3 abţineri (Pintilie Mircea, Vasiliu Moise Daniel, Farcas Gabriel), hotărârea a fost adoptată.
III. Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi.
Domnul Culiţă Tărâţă – Domnul Antochi are un proces şi întârzie. Invit membrii comisiei de validare să procedeze la verificarea legalităţii alegerii domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi.
De asemenea, pentru oportunitate, vă rog să faceţi aceleaş procedeu şi pentru domnul Adrian Smarandei.
Pentru această operaţiune, luăm o pauză de 5 minute.
( au fost verificate dosarele domnilor Alin-Lucian-Emanuel Antochi şi Adrian Smarandei)
Domnul Culiţă Tărâţă – Dau cuvântul domnului Gheorghe Vasiloiu, preşedintele comisiei de validare, să ne prezinte procesul-verbal al acestei comisii
Domnul Gheorghe Vasiloiu dă citire procesului verbal prin care propune validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot validarea mandatului domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi .
Cu 32 de voturi “pentru”, mandatul de consilier judeţean al domnului Alin-Lucian-Emanuel Antochi a fost validat.
Domnul Culiţă Tărâţă – O să vă propun să amânăm depunerea jurământului până când soseşte domnul consilier judeţean.
IV. Proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Adrian Smarandei.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit membrii comisiei de validare să procedeze la verificarea legalităţii alegerii domnului Adrian Smarandei.
Dau cuvântul domnului Gheorghe Vasiloiu, preşedintele comisiei de validare, să ne prezinte procesul-verbal al acestei comisii.
Domnul Gheorghe Vasiloiu dă citire procesului verbal prin care propune validarea mandatului de consilier judeţean al domnului Adrian Smarandei.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot validarea mandatului domnului Adrian Smarandei cu menţiunea că persoana supusă votului nu votează.
Cu 32 de voturi “pentru”, mandatul de consilier judeţean al domnului Adrian Smarandei a fost validat.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit pe domnul Adrian Smarandei să depună jurământul prevăzut de lege.
Domnul Adrian Smarandei depune jurământul.
V. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 74/2012 privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
VI. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 83/2012 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Consiliilor de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special din judeţul Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, învăţământ, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.

Domnul Culiţă Tărâţă – La acest proiect de hotărâre este vorba de desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Consiliului de Administraţie al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roman, în locul domnului Gabriel-Lucian Vişan.
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – Grupul USL îl propune pe domnul Dan Gabriel Pavăl.
Domnul Culiţă Tărâţă – Fiind vorba de vot cu privire la persoane, trebuie să recurgem la vot secret.
Domnul Neculai Puşcaşu – Propunem procedura de vot deschis.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot propunerea de vot deschis:
Cu 25 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Tapalaga Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Pintilie Mircea, Iacoban Constantin, Tarata Culita), 4 voturi împotrivă (Stafie Claudiu, Andronache Florin, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel) şi 4 abţineri (Jora Aurelian, Tomulet Cristian, Dumitrascu Dionisie, Farcas Gabriel) propunerea de vot deschis a fost aprobată.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot propunerea nominală făcută:
Cu 22 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Vasiloiu Gheorghe, Iacoban Constantin), 2 voturi împotrivă ( Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel) şi 9 abţineri (Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Farcas Gabriel, Tarata Culita) propunerea a fost aprobată.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 24 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Sandu Constantin), 2 voturi împotrivă (Vasiloiu Gheorghe, Iacoban Constantin) şi 7 abţineri (Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Vasiliu Moise Daniel, Farcas Gabriel, Tarata Culita), hotărârea a fost aprobată.
VII. Proiect de hotărâre pentru modificarea unor organigrame şi state de funcţii.
Domnul Culiţă Tărâţă Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, sănătate, aviz favorabil.
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil .
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
VIII. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr.164/2012 privind stabilirea taxelor, tarifelor şi amenzilor din competenţa de aprobare a Consiliului Judeţean Neamţ, valabile pentru anul fiscal 2013.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil cu recomandarea făcută în comisia de buget ca iniţiatorul să pună de fiecare dată de la ce sumă se porneşte şi cât este creşterea pentru a ne putea face o imagine.
Domnul Neculai Cojocariu – Am reţinut, s-a discutat la comisie.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.

IX. Proiect de hotărâre privind desemnarea unor consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect de hotărâre.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Vă rog să faceţi propuneri pentru cei 6 reprezentanţi în acest organism:
Domnul Dan Vasile Constantin – PSD propune pe domnii: Vasile Murariu şi Adrian Bourceanu.
Domnul Gabriel Vişan – PNL propune pe domnul Vasile Pruteanu.
Domnul Gabriel Farcaş – UNPR propune pe domnul Constantin Sandu.
Domnul Gheorghe Vasiloiu –PDL-PNŢCD propune pe domnii: Mircea Pintilie şi Cristian Tapalagă.
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – PP-DD propune pe doamna Iulia Şerban şi Ciprian-Constantin Şerban.
Domnul Culiţă Tărâţă – Fiind vorba de un vot cu privire la persoane, trebuie să recurgem la vot secret.
Domnul Gabriel Farcaş – Să votăm fiecare propunere nominal. Sunt doi în plus, ne-am permis noi o aroganţă că am propus, ne cerem scuze, poate ar trebui să ne retragem.
Domnul Culiţă Tărâţă – Dacă este cazul, nicio problemă.
Domnul Neculai Puşcaşu – Poate să apară următoarea situaţie, până la nr.6 să obţină majoritate de voturi, iar ultimii doi să nu mai fie că s-au ocupat locurile.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ca să nu fie problema, să întocmim buletinele de vot.
Până la completarea buletinelor de vot, propun să trecem la următorul punct.

X. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMŢ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect:
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Vă invit să faceţi propuneri:
Domnul Vasile Pruteanu – Propunem pe domnul Gabriel-Lucian Vişan.
Domnul Gheorghe Vasiloiu – Propunem pe domnul Mircea Pintilie.
Domnul Gabriel Farcaş – UNPR nu are propuneri.
Domnul Ciprian Şerban – PP-DD nu are propuneri.
Domnul Culiţă Tărâţă – Fiind vorba de vot cu privire la persoane, trebuie să recurgem la vot secret.
Să trecem la următorul proiect până la multiplicarea buletinelor.
XI. Proiect de hotărâre privind emiterea acordului pentru închirierea unui spaţiu construit din patrimoniul Judeţului Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, administrare patrimoniu, aviz favorabil cu următorul amendament care vă rog să fie supus aprobării, perioada să nu fie 7 ani, ci numai până la încheierea mandatului actualilor consilieri.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz nefavorabil în sensul în care la mapele noastre nu s-a regăsit şi un punct de vedere al Consiliului de Aministraţie al Spitalului care are atribuţii executive, atunci când vorbim de patrimoniu.
Domnul Culiţă Tărâţă – Îl aveţi pe colegul nostru, domnul Dan Vasile Constantin.
Domnul Dan Vasile Constantin – Domnule preşedinte, eu am solicitat colegilor noştri şi am prezentat această situaţie, solicităm ca acest proiect să fie discutat într-o altă şedinţă ca şi Consiliul de Administraţie să poată să fie informat despre această solicitare. A fost discutat doar în Comitetul Director, domnul director nu a avut bunăvoinţa să-l supună spre avizare şi discuţie şi Consiliului de Administraţie, de aceea pentru a intra în legalitate avizul este nefavorabil şi solicitarea mea ca preşedinte de şedinţă la Consiliul de Administraţie este să-l amânăm, după ce avem şi punctul de vedere al acestuia.
Domnul Gabriel Farcaş – Este încă o încercare de a boicota şi activitatea Spitalului Judeţean, nu este necesară solicitarea avizului Consiliului de Administraţie, avem manager la spital numit, a fost închiriat până acum şi se doreşte închirierea spaţiului în continuare. Nu este un spaţiu nou care trece din patrimoniul Spitalului la închiriere. Deci, vă folosiţi de orice mijloace ca să boicotaţi activitatea.
Domnul Dan Vasile Constantin – Îmi pare rău că vorbiţi despre acest lucru în necunoştinţă de cauză, dacă aţi fi văzut contractele vechi de închiriere aţi fi sesizat că există diferenţe între suprafeţele închiriate. Sunt diferenţe şi trebuie să ne lămurim.
Domnul Gabriel Farcaş – Aţi luat măsuri la vreun contract de închiriere cu probleme, cu diferenţe, le-aţi găsit şi aţi luat măsuri?
Domnul Dan Vasile Constantin – Nu înţelegeţi despre ce este vorba. Contractele vechi de închiriere erau pe o anumită suprafaţă, se doreşte, înţeleg de pe surse, cum se spune, că există alte suprafeţe majorate.
Domnul Gabriel Farcaş – Vorbiţi de pe surse, spuneţi aşa.
Domnul Adrian Bourceanu – Toată această discuţie dovedeşte încă o dată că trebuie să aibă loc o discuţie în Consiliul de Administraţie a Spitalului. Dovediţi prin această discuţie tehnică contradictorie că trebuie discutat acolo, nu în plenul Consiliului Judeţean, de aceea nu afectează cu nimic amânarea acestui proiect până nu avem un punct de vedere al Consiliului de Administraţie.
Domnul Culiţă Tărâţă – Eu aş întreba şi pe colegii care au fost şi în mandatul trecut, chiar domnul preşedinte Pruteanu, este vreo problemă, vreo ilegalitate, vreo inadvertenţă?
Domnul Vasile Pruteanu – Nu este vorba despre vreo ilegalitate, Consiliul de Administraţie care gestionează tot ce se întâmplă la Spital trebuie să aibă un punct de vedere la închiriere, pentru clarificări, pentru transparenţă aşa cum aţi cerut-o permanent, aşa cum spunea şi domnul Dan Vasile Constantin nu avem nimic împotrivă, dar e bine ca să nu fie niciun fel de problemă.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot amânarea acestui proiect de hotărâre pentru viitoarea şedinţă.
Cu 23 de voturi “pentru” (‘Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea) şi 10 „abţineri” (Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) proiectul de hotărâre a fost amânat.
XII. Proiect de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului Bibliotecii Judeţene ”G.T. Kirileanu” Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
Domnul Neculai Puşcaşu – Domnule preşedinte, dacă-mi îngăduiţi, poate se cuvine în acest cadru, să aducem şi sincere mulţumiri pentru activitatea desfăşurată de domnul director Bostan. Faptul că îi aprobăm maximum de punctaj, dânsul a fost şi este o personalitate a judeţului, eu cred că merită şi în acest cadru să-i aducem mulţumiri, sănătate, ani mulţi să ne recomande măcar la nivelul domniei sale.
Domnul Culiţă Tărâţă – Şi cu tot respectul îi mulţumim şi pentru tot colectivul de acolo, este o mână de oameni.
XIII. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, sănătate, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Vă invit să faceţi propuneri:
Domnul Gabriel Vişan – USL propune pe domnul Andrei Ignat.
Domnul Gabriel Farcaş – UNPR nu are propuneri.
Domnul Ciprian Şerban – PP-DD nu are propuneri.
Domnul Gheorghe Vasiloiu – PDL nu are propuneri.
Domnul Culiţă Tărâţă – Fiind vorba de o singură persoană propusă vă propun să recurgem la vot deschis.
Supun la vot propunerea de vot deschis:
Cu 27 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) şi 5 abţineri (Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian) propunerea de vot deschis a fost aprobată.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot propunerea nominală făcută:
Cu 21 de voturi”pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Sandu Constantin) şi 11 abţineri (Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) propunerea a fost aprobată. (domnul Andrei Ignat nu îşi exprimă votul)
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 25 voturi”pentru”( Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Tapalaga Cristian, Sandu Constantin, Tarata Culita) şi 8 abţineri (Jora Aurelian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel) hotărârea a fost aprobată.

(Au venit buletinele de vot pentru punctele 9 şi 10 )

9. Desemnarea unor consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ;
Domnul Culiţă Tărâţă – Votul se exprimă prin înscrierea cuvântului DA sau NU în dreptul numelor înscrise pe buletinele de vot în funcţie de opţiunea dumneavoastră. Se exprimă maxim 6 obţiuni DA . Supun la vot procedura de vot.
Cu 33 de voturi “pentru” procedura de vot a fost aprobată.
Doamna Cristina Mititelu dă citire listei nominale şi fiecare consilier îşi exercită votul.
Domnul Culiţă Tărâţă – Îl rog pe domnul Vasiloiu să dea citire procesului-verbal privind rezultatul votului exprimat în legătură cu desemnarea membrilor ATOP.
Domnul Gheorghe Vasiloi – PROCES VERBAL privind rezultatele votului exprimat pentru desemnarea unor consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ
În conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de validare, aleasă prin Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 68/27.06.2012, s-a întrunit în sedinţă astăzi, 29 martie 2013, pentru a verifica rezultatele votului exprimat pentru desemnarea unor consilieri judeţeni ca membri ai Autorităţii teritoriale de ordine publică Neamţ.
Au fost propuşi şi înscrişi pe buletinele de vot: Murariu Vasile, Bourceanu Adrian, Pruteanu Vasile, Sandu Constantin, Pintilie Mircea, Tapalagă Cristian, Şerban Ciprian, Şerban Iulia.
După deschiderea urnei si numărarea buletinelor de vot, s-au constatat următoarele:
– au fost 33 voturi exprimate;
– 31 voturi sunt valabile;
– 2 voturi au fost anulate.
S-au obţinut următoarele rezultate: Murariu Vasile – 20 voturi, Bourceanu Adrian – 19 voturi, Pruteanu Vasile- 20 voturi, Sandu Constantin – 8 voturi, Pintilie Mircea – 22 voturi, Tapalagă Cristian – 11 voturi, Şerban Ciprian – 18 voturi , Şerban Iulia – 17 voturi.
Având drept criteriu cel mai mare număr de voturi obţinut, comisia de validare propune desemnarea ca membri ai Autorităţii teritoriale de ordine publică Neamţ a următorilor consilieri judeţeni: Murariu Vasile, Bourceanu Adrian, Pruteanu Vasile, Pintilie Mircea, Şerban Ciprian, Şerban Iulia.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cu 29 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Tarata Culita) şi 4 abţineri (Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel) hotărârea a fost adoptată.

10. Modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 75/2012 privind împuternicirea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor ale agenţilor economici de interes judeţean;

Domnul Gheorghe Vasiloiu – PROCES VERBAL privind rezultatele votului exprimat pentru desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMŢ”
În conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de validare, aleasă prin Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 68/27.06.2012, s-a întrunit în sedinţă astăzi, 29 martie 2013, pentru a verifica rezultatele votului exprimat pentru desemnarea reprezentantului Consiliului judeţean Neamţ în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMŢ”.
Au fost propuşi şi înscrişi pe buletinele de vot: Vişan Gabriel-Lucian şi Pintilie Mircea.
După deschiderea urnei si numărarea buletinelor de vot, s-au constatat următoarele:
– au fost 33 voturi exprimate;
– 31 voturi sunt valabile;
– 2 voturi au fost anulate.
S-au obţinut următoarele rezultate: Vişan Gabriel-Lucian – 19 voturi şi Pintilie Mircea – 12 voturi.
Având drept criteriu cel mai mare număr de voturi “pentru”, comisia de validare propune desemnarea dl. Vişan Gabriel-Lucian ca reprezentant al Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”ECONEAMŢ”.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cu 30 voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Farcas Gabriel, Tarata Culita), un vot împotrivă (Iacoban Constantin) şi două abţineri (Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian) hotărârea a fost adoptată.

XIV. Proiect de hotărâre privind aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public şi privat al Judeţului Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, administrare patrimoniu, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Radu Tudorel – Domnule preşedinte, am spus că există legătură între acest inventar şi următoarele hotărâri pe care trebuie să le luăm; la numărul de inventar A12, 10, 01, 023, unde este vorba despre puţuri de alimentare apă Ticoş-Taşca-Bicaz, sunt trecute 6 poziţii. Din câte ştiu eu, poate să confirme sau să infirme cineva, sunt în total 8 puţuri, două sunt deja trecute în altă parte, inventarul am senzaţia că este făcut aşa…
Domnul Sorin Condurache – Vreau să vă informez că ce aţi văzut dumneavoastră la cap.A12 sunt bunuri publice ale judeţului Neamţ care sunt transmise către APASERV în regim de concesiune. Puţurile care fac în continuare obiectul altui proiect de hotărâre nu sunt aceleaşi, sunt alte două puţuri pe care le regăsiţi la alt capitol, la capitolul „bunuri date în administrarea altor instituţii”. Ceea ce aţi văzut dumneavoastră sunt 6 puţuri tot în comuna Taşca care fac parte din sistemul zonal Bicaz care au alt regim.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 18 voturi “pentru”( Radu Tudorel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Mihai Alexandru, Visan Gabriel, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) şi 15 împotrivă (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Ploscaru Stefanut) proiectul a fost respins.
XV. Proiect de hotărâre pentru declararea arealelor identificate în proiectul ”Elaborarea hărţilor de risc natural pentru alunecări de teren pentru zone din judeţul Neamţ expuse acestui fenomen” ca zone de risc.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Doamna Nadina Simion – Comisia urbanism, amenajare teritoriu, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XVI. Proiect de hotărâre privind soluţionarea unei plângeri prealabile.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisia juridică să prezinte raportul de avizare la acest proiect:
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 30 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel) şi 3 împotrivă (Mihai Alexandru, Jora Aurelian, Tarata Culita) hotărârea a fost adoptată.
XVII. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui bun imobil din domeniul public al Judeţului Neamţ în domeniul public al Comunei Taşca.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, administrare patrimoniu, în unanimitate de voturi, deci toţi cei 7 membri ai comisiei au votat pentru amânarea acestui proiect, urmare a faptului că se impune o analiză pentru întregul judeţ şi să se vină punctual pe fiecare localitate în parte, care şi cum urmează să le mai dăm asemenea proprietăţi. Aviz nefavorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Dan Vasile Constantin – În cursul zilei de astăzi, comuna Taşca a solicitat un punct de vedere societăţii APASERV. Mi se părea corect ca acest punct de vedere să fie solicitat înainte de a lua hotărârea în Consiliul local şi de a veni în plenul Consiliului Judeţean, deci cei de la APASERV în acest moment nu au niciun punct de vedere pentru că studiază şi este bine să aşteptăm punctul de vedere, urmând ca apoi, în cunoştinţă de cauză să votăm.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot amânarea proiectului de hotărâre:
Cu 31 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puşcasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Tarata Culita), un vot împotrivă (Iacoban Constantin) şi o abţinere (Farcas Gabriel) hotărârea a fost amânată.
XVIII. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Raportului privind stadiul realizării, în anul 2012, a măsurilor/acţiunilor din Programul de gestionare a calităţii aerului în judeţul Neamţ, pentru perioada 2010-2014.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Doamna Simion Nadina – Comisia urbanism, protecţia mediului, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XIX. Proiect de hotărâre privind luarea unor măsuri referitoare la un imobil aflat în patrimoniul public al Judeţului Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, administrare patrimoniu, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XX. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei asocieri cu Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil.
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, învăţământ, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XXI. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei asocieri cu Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil.
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, învăţământ, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XXII. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic pentru un proiect de interes judeţean.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XXIII. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei asocieri cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ în vederea organizării Olimpiadei Naţionale de Chimie, ediţia a – 47-a.
Domnul Culiţă Tărâţă Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil.
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, învăţământ, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil cu două voturi „împotrivă” ( Gabriel Farcaş şi Daniel Vasiliu).
Domnul Culiţă Tărâţă – La acest proiect doresc să fac un amendament, ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean către Societatea Comercială TROLEIBUZUL S.A. referitoare la transportul gratuit al elevilor şi profesorilor participanţi la olimpiadă. Prin urmare, având în vedere situaţia financiară a acestui agent economic şi competenţa Consiliului Judeţean Neamţ de a susţine financiar gratuităţi la transportul în comun pentru unele categorii de persoane, propun ca din suma de 30.000 lei propusă, să fie decontate şi cheltuieli cu privire la transport. Urmează ca, în mod corespunzător, să se modifice acordul de asociere anexă la proiect.
Domnul Dan Vasile Constantin – Domnule preşedinte, de ce să nu susţinem noi valorile? Cât ar costa să meargă o zi sau două cu troleibuzul câţiva elevi? De ce să nu lăsăm aceşti 30.000 lei, pentru că este un buget pe care dumneavoastră îl aveţi în spate, şi fac precizarea că de două ori Inspectoratul Şcolar a cerut Consiliului Judeţean sprijin financiar pentru organizarea acestor acţiuni şi dumneavoastră aţi dat aviz negativ. Dacă noi, iniţiatorii, am spus 30.000 lei eu propun să rămână 30.000 lei şi în acelaşi timp S.C.TROLEIBUZUL S.A. să găsească posibilitatea pentru aceste 3 zile pentru 500 de participanţi să meargă gratuit în municipiul Piatra Neamţ, că până la urmă este cartea de vizită a noastră, a Consiliului Judeţean Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – Vreau să informez Consiliul Judeţean că personal m-am implicat şi mă implic pentru această olimpiadă. Ţinând cont că bugetul judeţului este aşa cum este şi recunoaşte şi domnul Constantin că este auster, grupul de firme din care am făcut parte a aprobat ca 7000 de lei să fie suportat de către TCE 3 BRAZI, este contract semnat ca să nu se înţeleagă că cineva are ceva împotrivă, eu personal subscriu şi încerc să contribui la stimularea valorilor, a copiilor din judeţul Neamţ şi chiar vă rog şi pe dumneavoastră, domnule Constantin, ca în limita posibilităţilor să procedaţi la fel. Este un exemplu personal şi cred că trebuie urmat de fiecare dintre noi.
Domnul Gabriel Farcaş – Aş vrea să-mi explic şi eu votul negativ pe care l-am dat în comisie şi aş vrea să-i întreb pe cei care au iniţiat acest proiect ce au avut în considerare în momentul în care au stabilit suma, având în vedere că acţiunea este bugetată şi nu ştim cât costă şi să-i întreb dacă au cunoştinţă de faptul că avem doi olimpici la chimie în judeţul Neamţ şi să-i mai întreb dacă mai au cunoştinţă de faptul că în anii trecuţi au fost acordate sume pentru organizarea olimpiadelor internaţionale în cuantum de 10.000 lei, de 15.000 lei maxim si să-i mai întreb dacă au luat în considerare şi faptul că la şedinţa trecută, la echilibrarea bugetului au dat comunelor Borca, Alexandru cel Bun, Secuieni, toate la un loc, suma de 30.000 lei şi când votează să se uite la cameră, să-i privească în ochi pe cetăţenii care sunt nevinovaţi, nu numai din comunele pe care le-am amintit ci şi din alte comune unde au fost tăiate bugetele şi au fost împărţiţi la primarii din partidele dânşilor.
Domnul Neculai Puşcaşu – Domnule preşedinte, daca-mi îngăduiţi şi mie, cu privire la olimpiada de chimie, cu toate greutăţile pe care societatea unde eu îmi desfăşor activitatea şi am o muncă de răspundere; (ar fi fost amendată, ameninţată, ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat în prima perioadă a anului 2013) vreau să vă spun cu toată dragostea şi cu toată îmbrăţişarea am venit în sprijinul acestei olimpiade, fiind singura unitate chimică din judeţul Neamţ care supravieţuieşte şi pe care unii vor să o mai vadă suflând, poate alţii nu vor să o vadă. Deci suntem alături de olimpici şi de olimpiadă.
Domnul Culiţă Tărâţă – Aş mai face o propunere, de comun acord, referitor la această olimpiadă, fiindcă contribuie mulţi, haideţi să vedem care este bugetul care s-a alocat şi să vedem pe ce s-au cheltuit, că justificări sunt multe, o faci cu dăruire, dar trebuie să o faci şi cu control. Sunt de acord cu o singură condiţie, totul să fie sub control riguros. Şi acţiunile de caritate şi hotărârile Consiliului Judeţean, că sunt banii cetăţenilor judeţului Neamţ şi trebuie să justificăm orice bănuţ.
Domnul Gabriel Farcaş – Aş vrea să-l întreb pe domnul director Cojocariu dacă a primit o bugetare a acestei acţiuni, dacă ştie cât reprezintă din totalul sumei suma de 30 de mii de lei şi totodată aş vrea să fac şi un amendament, să propun suma de 10.000 lei pentru această acţiune.
Domnul Dan Vasile Constantin – Înainte de a răspunde domnul Cojocariu distinsului nostru coleg, fac precizarea că în materialele anexă la proiectul de hotărâre există solicitarea Inspectoratului Şcolar, riguros cu bugetul acestei acţiuni. Este pentru prima dată când eu am văzut un buget fundamentat corect pentru cele două olimpiade la care există propunere din partea noastră, a consilierilor, urmare a refuzului preşedintelui Consiliului Judeţean de a introduce pe ordinea de zi; răspunsuri ce există la Inspectoratul Şcolar, există bugetul făcut exact cum trebuie. Noi iniţiatorii ne menţinem propunerea de 30.000 lei. Cheltuielile cu TROLEIBUZUL să fie eventual suportate din bugetul societăţii.
Domnul Culiţă Tărâţă – De unde buget, societatea are 14 miliarde lei de achitat datorii salariaţilor societăţii câştigate de sindicat. Veniţi cu soluţii. Preşedintele Consiliului judeţean nu este împotrivă, el se uită pe cifre şi vede că bugetul judeţului este auster, aici nu facem acte de caritate, trebuie să analizăm cu simţ de răspundere. Ştiţi prea bine că salariile şi cheltuielile de funcţionare a întregului aparat cu şcoli, cu tot bugetul, este întins la maxim pentru 10 luni, trebuie să recunoaştem adevărul.
Domnul Dan Vasile Constantin – Nu este aşa domnul preşedinte. Aveţi salarii pentru 95%, inclusiv luna noiembrie.
Domnul Neculai Cojocariu – Suma primită de la Direcţia de finanţe este de 105.242, reprezentând nivelul maxim al cheltuielilor de personal, asigură 10 luni, dacă mai pleacă lumea în concediu mai depăşeşte puţin, dar ne mai trebuie o sumă destul de importantă, noi am cerut 124 mii lei şi ni s-a dat 105 mii lei.
Domnul Adrian Bourceanu – Cinstind vorbind, 10.000 lei nu poate asigura şi cazarea şi masa şi substanţele chimice pe care le folosesc copii şi aparatura de specialitate şi ecusoane, şi premii, şi organizare.
Domnul Culiţă Tărâţă – Nu sunt împotrivă, vreau soluţii.
Domnul Adrian Bourceanu – Eu pun o întrebare, dacă avem aici un necesar de 30.000 lei şi-i dăm 10.000 lei, nu cumva facem imposibilă derularea acestei activităţi? Nu vorbim aici despre un meci de fotbal, vorbim de substanţe speciale, de aparatură, vorbim de olimpiada de chimie care presupune o infrastructură specială.
Domnul Gabriel Farcaş – Stimaţi colegi, dar oare când am dat 10.000 lei la comuna Borca care este sub cod roşu şi are 7000 de locuitori şi are datorii de 25 de miliarde de anul trecut de la inundaţii, oare nu era imposibilă supravieţuirea acelor oameni? Oare la spitalul de la Alexandru cel Bun care îngrijeşte 3000 de nemţeni/an nu era imposibilă acea sumă? Nu vă gândiţi decât într-o direcţie unde vreţi dumneavoastră şi când aveţi interese de grup?
Domnul Adrian Bouceanu – Vorbim despre olimpiada de chimie.
Domnul Gabriel Farcaş – Sunt doi olimpici din Neamţ.
Domnul Radu Tudorel – Dumneavoastră dezinformaţi, s-au dat 10.000 de mii de lei.
Domnul Gabriel Farcaş – Aţi lipsit la şedinţă domnule când aţi trimis primarii pe stadion? S-au dat 10.000 lei.
Domnul Culiţă Tărâţă – S-au dat 10.000 lei, încurcaţi aritmetica.
Domnul Vasile Pruteanu – Ca om de învăţământ, de-a lungul timpului am organizat olimpiade şcolare, când lucram şi la Inspectoratul Şcolar şi fac aici o paranteză, în momentul când vor avea loc asemenea asocieri trebuie să fie prezent şi inspectorul general pentru aş susţine punctul de vedere şi cu o intervenţie pertinentă asupra cheltuielilor, dar aş spune că este păcat că s-a ajuns la asemenea discuţii este vorba despre cei care vor urma şi că este vorba despre olimpiada de chimie, sunt cei mai buni copii din ţară. Se punea problema transportului, vin cu o soluţie, nu pot cei de la TROLEIBUZUL, am aprobat, cred, 1000 de trasee, cum procedam când eram la Consiliul Judeţean, împreună cu direcţia tehnică, 10 sau 12 transportatori pe această perioadă vin cu două autobuze şi sponsorizează deplasarea copiilor şi se rezolvă problema.
Domnul Culiţă Tărâţă – Subscriu întru totul la treaba aceasta, domnule Conache vă rog să vă ocupaţi de această problemă.
Domnul Vasile Pruteanu – Şi avem şi autobuzul de la Carmen Saeculare care poate să deservească în această perioadă olimpiada. Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, consilierilor judeţeni, celor care sunt prezenţi, haideţi să avem grijă de aceşti copii, fiindcă a organiza o olimpiadă naţională este o recunoaştere a meritelor profesorilor şi a elevilor, chiar dacă sunt numai doi elevi, este olimpic naţional.
Domnul Culiţă Tărâţă – Să insistăm ca numărul să crească.
Domnul Vasile Pruteanu – Sprijinind aceste olimpiade şcolare este o dovadă că suntem alături de copiii respectivi, care obţin rezultate bune şi sper că din ei nu se vor uita la televizor la acest fragment din şedinţă când se pune problema de a-i ajuta şi a performa.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot amendamentul făcut de domnul Gabriel Farcaş, de diminuare la 10.000 lei.
Cu 4 voturi “pentru” (Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel), 27 voturi împotrivă (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Tarata Culita) şi 2 abţineri (Andoni Neculai, Mihai Alexandru) amendamentul a fost respins.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 29 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Iacoban Constantin, Tarata Culita), un vot împotrivă (Farcas Gabriel) şi 3 abţineri (Mihai Alexandru, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel) hotărârea a fost adoptată.
XXIV. Proiect de hotărâre privind aprobarea unei asocieri cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ în vederea organizării Olimpiadei Naţionale de Religie Romano-Catolică şi Religie Greco-Catolică, clasele VII-XII.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, aviz favorabil.
Domnul Vasile Pruteanu – Comisia cultură, învăţământ, aviz favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 33 de voturi “pentru”, hotărârea a fost adoptată.
XXV. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 67/2012 privind aprobarea contractării unui împrumut pentru investiţii publice de interes judeţean.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – În cadrul comisiei s-au exprimat 3 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere. Amănuntele le prezintă domnul vicepreşedinte Vişan.
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – Noi am solicitat în nenumărate rânduri ca în acest proiect de hotărâre să apară cuvântul „linie de credit”, să nu fie „împrumut”, plus că am solicitat documente justificative care să fie foarte clare şi foarte precise despre destinaţia şi circuitul acestor bani. Astăzi la ora 11,45 le-am primit, înainte de a intra în şedinţă, nu am avut timp să studiem documentele.
Domnul Gabriel-Cristian Farcaş – Vorbiţi în calitate de consilier sau de vicepreşedinte?
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – De membru al Comisiei buget-finanţe. Să fie foarte clar, noi nu suntem împotrivă, vrem să fie mult mai clar, să fie linie de credit, nu împrumut, asta am solicitat.
Domnul Gheorghe Vasiloiu – Cred că suntem într-un impas voit, haideţi să dăm la spate orice orgolii şi să ne gândim să facem şi noi fapte pentru cei care ne-au ales. Nu se poate, ca proiecte europene care mai au puţin şi se închid să fie nesusţinute şi dacă vreţi să vă uitaţi la ceea ce aveţi în faţă, sunt cele 5 proiecte, la care, cu excepţia unuia, s-au plătit deja sume peste 50%. Cei care lucraţi cu proiecte europene cunoaşteţi ce se întâmplă dacă termenul trece şi nu s-a închis, riscăm să plătim noi, contribuabilii şi ceea ce am luat de la Comunitatea europeană. Vin cu rugămintea să trecem peste orice orgolii şi să accesăm odată această linie de credit, care ştim cei care avem afaceri, că înseamnă linie de lucru. Aceşti bani se iau, se plătesc şi în perioadă de 3-6 luni se face decontare şi banii vin înapoi, nu sunt bani consumabili, dar fără aceşti bani nu putem să ducem aceste proiecte mai departe şi aici vin cu o specificare. Această linie de credit, linie de lucru trebuie să fie folosită numai în cadrul proiectelor europene, se urmăreşte ca şi cum ar fi un credit de investiţie, de lucru. Trebuie să-l facem pentru că altfel riscăm să ajungem cu depăşirea timpului de punere în funcţiune a obiectivelor şi atunci înseamnă rambursarea banilor către Comunitatea europeană plus penalităţi. Această linie este absolut necesară.
Domnul Culiţă Tărâţă – Subscriu întru totul şi ştiţi că sunt cel care a ridicat problema, cu dedicaţie clară, numai pentru proiecte europene, nu pentru anumite plăţi. Banii se duc pe proiecte europene, se recuperează. Banii când au sosit de la Ministerul Dezvoltării se rambursează direct băncilor, a nu se înţelege că sunt pentru alte lucrări pentru societăţi x, y sau z.
Domnul Gabriel-Lucian Vişan – Tocmai asta vrem să avem, scris în spate.
Domnul Adrian Bourceanu – E o problemă tehnică, noi avem un proiect acum pentru împrumut, de acord cu linia de credit, dar proiectul priveşte un împrumut.
Domnul Gabriel Farcaş – Este aprobat o dată, dar aş vrea să spun două cuvinte înainte de a intra în subiect, este inadmisibil ca în calitate de vicepreşedinte să vin în faţa dumneavoastră şi să spun că nu a vrut domnul Cojocariu să modifice din „credit” în „linie de credit”. Părerea mea este că şi dacă ar fi modificat, chiar dacă ar fi dat orice s-ar fi cerut, tot nu s-ar aproba acest împrumut pentru că nu se vrea, dar vă ocupaţi de proiecte europene, ştiţi că avem proiecte europene la care nu mai putem face reeşalonare, asta înseamnă că trebuie să plătim la termen, dacă nu plătim la data stabilită înseamnă că acea cheltuială devine neeligibilă. De unde vin banii aceştia? În niciun caz de la dumneavoastră. Problema este destul de serioasă, împrumutul este aprobat, acum vrem să reducem perioada de la 20 de ani la 10 ani, o parte dintre dumneavoastră nici nu mai ştiu ce au votat.
Domnul Culiţă Tărâţă – Domnule Farcaş, noi ne certăm pentru drobul de sare, stai să vezi banca care vine pentru 10 ani, că toate băncile nu dau pe 10 ani şi vin cu o perioadă mai mică, situaţia este deosebit de alarmantă, nu am nimic să diminuăm şi perioada să fie mai mică, dar punem în pericol proiectele europene şi vom fi nevoiţi să returnăm banii şi atunci v-aş întreba şi pe dumneavoastră şi pe domnul Dan Vasile Constantin, ce facem? Susţineţi aberaţii. Suntem răspunzători de această situaţie. Eu nu iau apărarea domnului Vasiloiu sau a lui Farcaş, dar este o situaţie reală şi sub controlul riguros al dumneavoastră verificaţi unde se fac plăţile.
Domnul Gabriel Vişan – Vrem să avem această dovadă în scris. Noi am solicitat un lucru simplu, să apară linie de credit.
Domnul Culiţă Tărâţă – Învăţaţi-vă cu termenii bancari.
Domnul Dan Vasile Constantin – Domnul Farcaş face referire la un proiect de hotărâre aprobat în legislatura trecută. Dacă vorbim despre acel proiect de hotărâre şi dumneavoastră vreţi să-l menţineţi deja suntem în afara discuţiei pentru că este cu totul altă discuţie. În primul rând au fost 20 de ani, acum se doreşte o altă perioadă.
Domnul Culiţă Tărâţă – Aveţi expunerea de motive în faţă.
Domnul Dan Vasile Constantin – Domnul Farcaş a spus clar, creditul a fost aprobat, discuţia este asupra termenului în care se rambursează. Din cele 5 proiecte la care facem noi referire, 4 dintre ele au finalizare anul acesta, unul dintre acestea, este vorba despre groapa de gunoi ecologică se întinde până în anul 2015. Dacă facem referire la aceste proiecte, de ce avem nevoie pe 10 ani, dacă vorbim numai despre aceste 5 proiecte? Sunt exact 3 ani de zile, de ce ne mai trebuie încă 7 ani de zile? De ce să creştem gradul de îndatorare al judeţului. De când aţi venit la Consiliul judeţean aţi ţipat pe toate posturile că judeţul este îndatorat.
Domnul Culiţă Tărâţă – Şi nu este îndatorat? Am crezut că spuneţi de creditul pe care l-aţi semnat dumneavoastră de 153 de miliarde.
Domnul Dan Vasile Constantin – Îmi pare rău, nu este semnat de mine acel credit, a fost când eram eu preşedinte, s-a aprobat contractarea creditului, dar nu eu am semnat creditul. 7 ani de zile ce facem cu banii respectivi? De ce să crească gradul de îndatorare al judeţului?
Domnul Culiţă Tărâţă – Susţineţi aberaţii, este o denaturare, trebuie să soliciţi o prelungire, explicaţi doamna Popa.
Domnul Dan Vasile Constantin – Dar nu 7 ani.
Domnul Culiţă Tărâţă – Nu am spus că se poate diminua?
Domnul Dan Vasile Constantin – Dumneavoastră sunteţi iniţiatorul, aţi scris 7 ani. Dumneavoastră nu ştiţi ce aţi iniţiat, ce aţi semnat.
Domnul Gabriel Farcaş – Şi citiţi în continuare, o perioadă de graţie de 36 de luni. Asta înseamnă că urmează perioada 2014 şi domnul Vişan poate spune cel mai bine că am înţeles că se ocupă de proiecte europene, în care o să avem iarăşi nevoie de cofinanţări. Trebuie să asigurăm până în anul 2020 cash flow-ul pentru a finaliza proiectele existente, pentru a accesa proiecte noi. Haideţi să discutăm constructiv, aveţi majoritate, supunem la vot.
Doamna Mihaela Popa – Pentru sistemul integrat al deşeurilor avem încheiate contracte de 172 de mil. lei. Avem de făcut cheltuieli până la sfârşitul proiectului de 143 de mil.lei. În acest an, se termină programul de lucrări pentru staţia de sortare şi transfer Cordun, Tg.Neamţ şi Taşca şi platforme de colectare se termină în septembrie, următorul contract se termină în februarie, construirea depozitului judeţean şi închiderea celor două depozite neconforme din Bicaz, Roman şi Tg.Neamţ. Aceste contracte, unul în valoare de 34 de mil.lei, celălalt în valoare de 58 de mil de lei, (valori cu TVA) trebuiesc susţinute în principal pentru că, în momentul în care nu avem depozitul de deşeuri terminat până în iulie-august acest an, (deja s-a prelungit cu un an de zile, conform legii, depozitare temporară la Roman şi Tg.Neamţ, Bicazul este sistat din anul 2009), ajungem ca tot judeţul să transportăm deşeurile în alt judeţ, va fi pentru judeţul Neamţ cea mai mare problemă. În acest an în care avem cheltuielile angajate de 89 de mil. de lei avem nevoie de acest cash flow pentru că noi solicităm cu rapiditate după fiecare plată, după 30 de zile, solicităm rambursare. Este obligaţie prin contract. Acum nu avem bani să plătim avansurile la niciun constructor, de 6 luni nu au primit niciun ban, contractul este de aşa fel încât unuia trebuie să plătim 2,3 mil lei, celuilalt 2,35 mil lei avans, 5%, respectiv 10% din valoarea contractului. Dacă nu plătim, constructorii încetează lucrările, vom plăti penalităţi, Ministerul Mediului ne forţează să ducem la rambursare, să angajăm plata şi apoi să solicităm la rambursare. De aceea, acest credit trebuia aprobat de anul trecut pentru că noi suntem în imposibilitatea de plată şi nu avem ce să cerem la rambursare. Mai avem un contract de 715 mii lei de asistenţă tehnică, supervizare, publicitate. Un alt contract pe care trebuie să-l demarăm de achiziţionare de containere, pubele, deci este un proiect mare, dacă nu ne conformăm judeţul Neamţ va transporta deşeurile în alt judeţ şi vom rămâne fără nicio staţie de depozitare.
Domnul Culiţă Tărâţă – Totul se răsfrânge asupra noastră, a tuturor şi vrând nevrând trebuie să răspundem în faţa cetăţenilor. Hotărârea este pentru bunul mers al activităţii judeţului Neamţ.
Domnul Constantin Iacoban – Nu se va aproba pentru că este preşedinte Culiţă Tărâţă, are semnătură în distribuirea banilor şi nu se doreşte ca dumneavoastră să semnaţi pentru aceşti bani.
Domnul Gabriel Farcaş – Eu aş dori să rog colegii să lase orgoliile şi cu această majoritate să facă ceva pentru locuitorii judeţului.
Domnul Vasile Nica – Am înţeles că acest contract s-a făcut în mandatul trecut, domnul Pruteanu având experienţă, a luat contractul pe 20 de ani.
Domnul Vasile Pruteanu – Pe timpul mandatului meu nu am împrumutat niciun ban.
Domnul Culiţă Tărâţă – Nicio bancă nu îţi dă împrumut pe 20 de ani.
Domnul Dan Vasile Constantin – Să se înţeleagă că nu suntem împotriva acestui proiect. Vorbim despre altceva, nu mai vorbim despre un credit, vorbim despre un alt produs bancar, se numeşte linie de credit. Având în vedere aceste lucruri şi întrucât în foarte scurt timp, săptămâna viitoare va trebui să aprobăm bugetul judeţului vă solicităm să aveţi discuţiile cu băncile, banca care este dispusă să acorde acest împrumut numit linie de credit, în aceste condiţii, vă propun să avem aceste informaţii şi eu vă promit şi mă angajez în faţa celor prezenţi aici, grupul de consilieri PSD în momentul în care avem toate aceste informaţii vom vota orice se solicită pentru bunul mers al judeţului.
Domnul Gabriel Farcaş – Ce informaţii mai doriţi? Asta solicitaţi de 5 luni.
Domnul Dan Vasile Constantin – Vedeţi dacă banca doreşte, în ce condiţii privind acest credit 10 mil, 20 de mil, 3 mil. de cât o fi nevoie pentru următorii 3 ani de zile şi nu avem niciun fel de problemă. Deocamdată nu aveţi nicio discuţie cu instituţiile bancare în noile condiţii.
Domnul Culiţă Tărâţă – Baţi câmpii.
Domnul dan vasile Constantin – Dumneavoastră bateţi câmpii.
Domnul Culiţă Tărâţă – PSD-ul îl faci de râs.
Domnul Dan Vasile Constantin – Dumneavoastră faceţi Consiliul Judeţean de râs.
Domnul Culiţă Tărâţă – Am dovedit că prin eficienţa pe care am avut-o de-a lungul timpului, am creat locuri de muncă, peste 3800.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu 14 voturi “pentru” (Mihai Alexandru, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita), 18 împotrivă (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut) şi o abţinere (Andoni Neculai) hotărârea a fost respinsă.
Domnul Gabriel Farcaş – Un real succes al majorităţii actuale, obţinută în favoarea grupurilor de interese, dar nicidecum în favoarea cetăţenilor din judeţul Neamţ.
Domnul Culiţă Tărâţă – În momentul în care va veni situaţia rambursărilor vă rog ca aceiaşi votanţi care sunt înregistraţi în arhiva electronică să răspundă în faţa cetăţenilor judeţului Neamţ de această situaţie.
XXVI. Proiect de hotărâre privind soluţionarea unei plângeri prealabile formulate împotriva Hotărârii Consiliului Judeţean Neamţ nr. 23/2013.
Domnul Culiţă Tărâţă – Invit comisia juridică să prezinte rapoartul de avizare la acest proiect:
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă Supun la vot proiectul de hotărâre:
Cu voturi 28 “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Mihai Alexandru, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea), un vot împotrivă (Tarata Culita) şi 4 abţineri (Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel), hotărârea a fost adoptată.
XXVII. Proiect de hotărâre privind reorganizarea Societăţii Comerciale DRUPO NEAMŢ S.A.
Domnul Culiţă Tărâţă – Rog comisiile să prezinte rapoartele de avizare la acest proiect:
Domnul Neculai Puşcaşu – Comisia buget, administrare patrimoniu, aviz favorabil, cu 4 voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă.
Domnul Dionisie Dumitraşcu – Comisia servicii publice, comerţ, aviz nefavorabil cu 4 voturi pentru şi două împotrivă.
Domnul Adrian Bourceanu – Comisia juridică, aviz favorabil.
Domnul Culiţă Tărâţă – Eu v-aş propune o amânare şi vreau să motivez de ce. Vreau să informez plenul Consiliului Judeţean, S.C.DRUPO are datorii, alaltăieri s-a terminat auditul. Din balanţa de verificare întocmită la 31 decembrie 2012, rezultă datorii de 8.159.922 lei.
Domnul preşedinte Culiţă Tărâţă dă citire raportului de audit.
Domnul Culiţă Tărâţă – Banca ne-a atenţionat pe data de 27 martie 2013 că în condiţiile în care în termen de 30 de zile de la data prezentei am primit notificare nu achităm toate sumele datorate băncii în baza contractelor de credit, banca va proceda la declararea scadenţei anticipate a tuturor sumelor datorate de către DRUPO şi va solicita rambursarea imediată a tuturor acestor sume urmând să demareze procedura de executare silită. Eu v-aş face o propunere, vreau să facem o analiză foarte riguroasă a situaţiei de la DRUPO şi v-aş propune să se constituie din tot spectrul politic, economişti, oameni care ştiu ce înseamnă o activitate economică, să facem o analiză, de a nu lua o hotărâre şi aşa este o situaţie dezastruoasă. Când era şi TROLEIBUZUL şi DRUPO pe masa Tribunalului cu faliment, sunt documente care atestă, v-aş ruga ca împreună cu iniţiatorii să facem o analiză şi în şedinţa următoare să o supunem dezbaterii pentru a hotărî ce-i de făcut cu societatea. Nu am nicio reţinere, să se transforme dacă-i pentru binele judeţului, pentru binele societăţii, dar am lua astăzi o hotărâre pripită care ar duce pierderi incomensurabile.
Domnul Ciprian Şerban – O regie autonomă să ştiţi că nu poate intra în insolvenţă, eu vă spun că am citit legea, citiţi-o şi dumneavoastră.
Domnul Cristian Tomuleţ – Asta înseamnă că poate fi executată de către bancă.
Domnul Ciprian Şerban – Iar faptul că am făcut o sesizare la Poliţia economică, se desfăşoară un audit din care o să reiasă anumite probleme, eu cred că persoanele vinovate, respectiv domnul director Maftei şi ceilalţi care se fac vinovaţi de multe prejudicii aduse lui DRUPO vor răspunde penal. Săptămâna viitoare noi vom face o plângere către Parchet împotriva acestor persoane.
Domnul Culiţă Tărâţă – În momentul în care banca ţi-a acordat un credit sunt nişte clauze contractuale pe care vrând nevrând trebuie să le respecţi. În momentul în care doreşti o schimbare, în primul rând trebuie să faci cunoscut celor care te-au creditat, să luăm şi aprobările. Aş dori să nu o facem la repezeală, de dragul de-a o face.
Domnul Ciprian Şerban – O să facem toate demersurile. Trebuie să facem această schimbare fiindcă lucrările care vor fi scoase pentru întreţinere de drumuri şi deszăpezire în luna ce urmează, la ele DRUPO nu va putea participa la acea licitaţie. Este venită o hârtie de la o instituţie a statului, de la ANRMAP, am fost scoşi de la o licitaţie pe baza acelei hârtii. Am avut discuţiile acestea şi cu domnul Farcaş când era vicepreşedinte, ne-a asigurat de toată susţinerea lui, dar ce înţelege domnul Farcaş prin susţinere nu înţeleg, pentru că au trecut 4 luni. Utilajele pe care le putem cumpăra din fonduri europene, putem accesa o serie cât mai largă de fonduri europene pe care acum nu le putem accesa.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ce este rău dacă măsurăm de 10 ori?
Domnul Ciprian Şerban – Da, măsuraţi, acolo sunt nişte membri AGA.
Domnul Culiţă Tărâţă – Haideţi să luăm de la PSD, de la PNL, de la dumneavoastră, haideţi să punem negru pe alb.
Domnul Ciprian Şerban – Am discutat cu cei de la PSD, de la PNL. Situaţia este cea mai bună analizată decât cea de audit?
Domnul Culiţă Tărâţă – Cum vedeţi plata celor 81 de miliarde?
Domnul Ciprian Şerban – Nu le-am făcut noi.
Domnul Culiţă Tărâţă – Cine le-a făcut să răspundă, trebuie să răspundă de legalitatea sau ilegalitatea lor. Sunt banii băncilor şi trebuie să-i justifici
Domnul Ciprian Şerban – Când DRUPO devine regie nu înseamnă că nu mai plăteşte datoriile. Se schimbă doar forma juridică, datoriile sunt aceleaşi.
Domnul Culiţă Tărâţă – Alt proprietar dacă-l schimbi trebuie să accepte banca, el este cel la care ai gaj.
Domnul Ciprian Şerban – Vă asigur că dacă cei de la bănci nu vor accepta, noi nu vom transforma DRUPO în regie autonomă. Eu nu pot să mă duc la bancă fără să am acordul plenului.
Domnul Cristian Tomuleţ – Această hotărâre ne-a fost dată cu jumătate de oră înainte de şedinţă. Stimaţi colegi din USL nu putem să luăm o hotărâre de aşa o importanţă cu o jumătate de oră înainte, trebuie să o studiem, avizul este negativ al comisiei. Să nu facem o nenorocire de care să răspundem toţi.
Domnul Ciprian Şerban – Întrebaţi-o pe doamna Mititelu de cât timp i-am prezentat actele. Ce nenorocire s-a produs domnule Tomuleţ? Noi încercăm să reparăm o nenorocire produsă de alţii. Credeţi-mă că nu am introdus-o în şedinţa anterioară.
Domnul Cristian Tomuleţ – Nu se poate repara schimbând forma juridică.
Doamna Cristina Mititelu – Referitor la momentul depunerii expunerii, este adevărat că am avut discuţii pe o expunere care, vă amintiţi, invoca nişte texte abrogate, am convenit ceva. Dar expunerea semnată şi asumată, conform numărului de înregistrare, am primit-o ieri.
Domnul Ciprian Şerban – Sunt probleme la expunerea de motive?
Domnul Gabriel Farcaş – Da, sunt probleme.
Domnul Ciprian Şerban – Sunteţi jurist domnule Farcaş?
Doamna Cristina Mititelu – Voiam să fac precizarea doar în ceea ce priveşte momentul depunerii.
Domnul Culiţă Tărâţă – La acest proiect vă propun amânarea până la următoarea şedinţă; doresc să luăm cea mai bună hotărâre cu privire la funcţionarea pe viitor a acestei societăţi comerciale, aşa încât, este bine să solicităm reprezentanţilor noştri în AGA şi directorului un raport cu privire la situaţia economică a acesteia, contracte în derulare, investiţii, patrimoniu, resurse umane şi orice alte elemente care ni se vor părea utile, întrucât în acest moment nu au fost depuse aceste informaţii.
Domnul Şerban Ciprian – Nu este nicio problemă, e prezent proiectul, putem să-l votăm, puteţi să votaţi pentru sau împotrivă.
Domnul Gabriel Farcaş – Văd că, colegii sunt suficient de irascibili în momentul în care iei cuvântul şi ai o anumită poziţie şi hai să supunem la vot, să trecem repede, să băgăm capul în nisip şi să plecăm. Expunerea de motive este greşită, de ce am vorbit cu colegul din comisia juridică, am avut o discuţie şi am zis că nu dezbatem acest proiect de hotărâre, deoarece nu a ajuns la noi. Şi atunci aţi dat un aviz favorabil, de ce?
Domnul Adrian Bourceanu – Rectific, am spus la începutul şedinţei că acest proiect nu a fost discutat şi din eroare, după aceea am spus aviz favorabil. Rectific, deşi nu cred că are aşa valoare, până la urmă, plenul este cel care decide.
Domnul Gabriel Farcaş – Nici nu putem discuta, să ne uităm în ochi, să spunem altceva.
Domnul Adrian Bourceanu – Ca să fim corecţi până la capăt, la începutul discuţiei, când a fost vorba despre ordinea de zi, am spus că nu am discutat în comisie. De aici se poate vedea că nu am avut rea credinţă, pur şi simplu a fost o eroare.
Domnul Culiţă Tărâţă – Nu am nimic împotrivă, haideţi să ne documentăm, haideţi să punem în spate documente care să ateste, asta-i calea, asta-i analiza. Sunt atâţia economişti aici, este grav ceea ce se întâmplă. Eu subscriu dacă este bine, dar să ne documentăm.
Domnul Ciprian Şerban – Dar suntem în Consiliul Judeţean de 7 luni, problema asta am ridicat-o de la început. Vis-a-vis de ce s-a întâmplat la TROLEIBUZUL, APASERV aţi spus că s-a furat. Mai sunt nişte nereguli la DRUPO şi sunt şi din timpul mandatului nostru.
Domnul Culiţă Tărâţă – Eu nu am nimic împotrivă, dar v-aş întreba o treabă, să spunem că banca, posibilităţi de plată sunt minime, veniţi la partea tehnică şi vedeţi eforturile care s-au făcut şi se fac ca să se supravieţuiască, banca ştie, au venit de la risc, directorul de la Banca Centrală şi am spus că ne străduim ca să aducem pe linie de plutire să nu ne băgaţi în insolvenţă.
Domnul Ciprian Şerban – Regiile autonome nu pot intra în insolvenţă. Acţionarul rămâne neschimbat.
Domnul Culiţă Tărâţă – E vorba de decalat un termen, pentru următoarea şedinţă.
Domnul Ciprian Şerban – DRUPO are nevoie de bani ca să iasă din impas.
Domnul Culiţă Tărâţă – De unde luaţi banii?
Domnul Ciprian Şerban – Licitaţia care urmează a se derula în luna aprilie pentru întreţinere şi dezăpezire.
Domnul Gabriel Farcaş – Au contract în derulare.
Domnul Ciprian Şerban – Care expiră anul acesta.
Domnul Culiţă Tărâţă – Domnule Conache, ce ai de spus?
Domnul Doru Conache – Consider că adoptarea acestui proiect de hotărâre va trebui să aibă obligatoriu la bază un studiu de oportunitate privind necesitatea adoptării acestui proiect. Orice iniţiativă care vine în sprijinul eficientizării activităţii de administrare a drumurilor publice, respectiv a eficientizării utilizării banului public nu poate să fie respinsă. La ora la care vorbim nu ştiu dacă este un studiu de oportunitate prin care să poată dovedi această eficientizare.
Domnul Ciprian Şerban – Nu ştiu ce înţelege domnul Conache prin eficientizare.
Domnul Doru Conache – Banii pentru anul acesta din câte ştiu eu abia ne ajung să plătim contractul în curs de derulare. De altfel, despre licitaţie nu mai poate fi vorba.
Domnul Şerban Ciprian – Drumurile judeţene din luna decembrie, iarna ce urmează, nu vor fi dezăpezite?
Domnul Gabriel Farcaş – Nu este obiectul discuţiei.
Domnul Ciprian Şerban – Doamna Mititelu, vă rog să ne prezentaţi hârţia de la ANRMAP. Data trecută am adus-o colegilor şi aţi spus că o prezentaţi dumneavoastră.
Domnul Adrian Bourceanu – Domnule preşedinte, solicităm o suspendare pentru a da comisia un aviz.
Domnul Gheorghe Vasiloiu – Dacă nu vrem să respectăm legea, vom avea circ, să se respecte termenul de 5 zile să primim materialele, nu cu 5 minute înainte de şedinţă, respectaţi legea.
Domnul Gabriel Farcaş – Este posibil să întrerupem, să intrăm cu un aviz, că l-am primit în timpul şedinţei, suspendăm şedinţa ca să dăm un aviz, nu-l obţinem data viitoare?
Domnul Adrian Bourceanu – Pe cinstite, am avut o discuţie în comisie, ştiţi când am primit eu aceste documente.
Domnul Gabriel Farcaş – Aţi amânat proiecte importante pentru judeţ.
Domnul Adrian Bourceanu – Vi se pare normal ca înainte cu 30 de sec înainte de şedinţă să primesc un document atât de important?
Domnul Gabriel Farcaş – Şi eu am zis să-l amânăm.
Domnul Adrian Bourceanu – Eu nu vreau să-l amân, eu vreau să-l discut în comisia juridică.
Domnul Gabriel Farcaş – Ca să-i daţi avizul favorabil.
Domnul Adrian Bourceanu – Dacă proiectul nu are aviz nu poate face obiectul discuţiei. Fac un favor aici, pentru toată lumea.
Domnul Gabriel Farcaş – Aş vrea să-mi spun şi eu punctul de vedere vis-a-vis de expunerea de motive şi de ceea ce a zis colegul.
Domnul Adrian Bourceanu – Repet, nu putem discuta dacă nu avem avizul.
Domnul Gabriel Farcaş – Şi să ne facem că-l primim cu 5 zile înainte.
Domnul Ciprian Şerban – Comisia buget a avut loc ieri şi a discutat subiectul.
Domnul Adrian Bourceanu – Nu putem discuta nici amânare, nici aprobare fără aviz.
Domnul Culiţă Tărâţă – Propun o pauză de 5 minute să discute comisia juridică.
Domnul Adrian Bourceanu – Aş începe prin a spune că o comisie juridică nu analizează fondul, oportunitatea economică sau alte aspecte care ţin de amănunt, analizează dacă din punct de vedere juridic este posibil, în cazul nostru, transformarea unei societăţi pe acţiuni în regie autonomă. Din punct de vedere personal este prima întrebare pe care mi-am pus-o, dacă este susceptibilă societatea pe acţiuni să o transform în regie. Răspunsul este da, restul discuţiilor sunt de fond, importante şi cu argumente de ambele părţi, în final s-a votat pentru un aviz favorabil cu 4 voturi pentru, o abţinere şi două voturi împotrivă cu un amendament şi anume, completarea expunerii de motive, în sensul în care pe lângă transferul patrimoniului şi al personalului, să se transfere şi creditele, respectiv contractele, tot ce înseamnă partea economică către noua regie autonomă. Un alt punct de vedere care s-a exprimat de către colegul meu Onu a fost acela ca până la finalizarea procedurii de transformare a Societăţii DRUPO S.A din societate pe acţiuni în regie autonomă ar fi indicat să facem o corespondenţă cu băncile, să vedem dacă acceptă de principiu sau nu, această transformare, pentru că, orice hotărâre de Consiliu Judeţean este supusă revocării, respectiv anulării. Din acest punct de vedere nu luăm o decizie care să rămână absolut irevocabilă. Noi putem să fim flexibili şi să analizăm atent, dar în acest moment, din punct de vedere juridic este posibilă această transformare. Aviz favorabil.
Domnul Gabriel Farcaş – Aş vrea să justific şi eu avizul negativ pe care l-am dat în comisie şi am avut în considerare următoarele aspecte: în expunerea de motive pe care au făcut-o colegii noştri, la prezentarea situaţiei actuale scrie în felul următor: având în vedere recuperarea dificilă a creanţelor în contextul actualei crize economico-financiare, condiţii care, de când sunt eu vicepreşedinte, numai nu i-am bătut ca sa vină cu facturi şi să-i scot la muncă ca să le pot da bani, să-i ţin pe linia de plutire. Va fi foarte simplu să ridicăm mâna şi să votăm şi să nu ştie nimeni nimic, trebuie să ştie şi populaţia ceea ce se votează. În momentul în care am intrat în Comunitatea Europeană, s-a zis, desfiinţaţi toate regiile autonome că înseamnă monopol, o regie autonomă preia în administrare drumurile, asta ce înseamnă? Îşi face preţurile cum vrea ea, nu mai ţine cont de preţ de piaţă, nu mai ţine cont de banul public, facem preţurile şi administrăm drumurile cum vrem noi. La final avem în felul următor: preluarea la data înfiinţării regiei a patrimoniului şi personalului acesteia. În toată expunerea de motive, în tot raportul de specialitate nu discutăm de creanţe. Ce facem cu 80 de miliarde?
Domnul Adrian Bourceanu – Preluarea de către noua regie autonomă a patrimoniului, a personalului, precum şi a situaţiei economice pe care o are acum.
Domnul Gabriel Farcaş – Într-o piaţă concurenţială trebuie să fie SA sau SRL. În toată Europa se desfiinţează regiile, noi le înfiinţăm.
Domnul Ciprian Şerban – Ţineţi cont de hârtia de la ANRMAP.
Domnul Gabriel Farcaş – După ce aţi primit acea hârtie aţi participat la licitaţii şi aţi câştigat.
Domnul Ciprian Şerban – Cred că sunt mai în măsură cei de la ANRMAP să studieze acest caz.
Domnul Cristian Tomuleţ – Am înţeles acum că putem lua o decizie favorabilă pentru transformare şi apoi să luăm o decizie prin care să revenim. Întrebarea mea este, trebuie să aruncăm un sac în maşină dacă este grâu sau nisip şi dacă nu este ceea ce ne dorim îl aruncăm din nou. Ori le facem pe toate regii autonome, să facem şi TROLEIBUZUL, dar nu este vorba despre o influenţă politică, refuz să cred acest lucru. Vreau să luăm o hotărâre bine chibzuită. Nu este nimic urgent ca să facem acest lucru. DRUPO are lucrări, poate participa la licitaţii dacă are datoriile plătite la stat.
Domnul Ciprian Şerban – Citiţi hârtia de la ANRMAP.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ce aveţi împotrivă să solicităm din nou un punct de vedere? Chiar dacă este transformată în regie, legea licitaţiilor e clară, în momentul în care ai datorii nu poţi participa la licitaţii.
Domnul Ciprian Şerban – La bugetul statului.
Domnul Culiţă Tărâţă – Eu revin şi susţin să ne grăbim cu paşi mărunţi.
Domnul Ciprian Şerban – Eu mă grăbesc cu paşi mărunţi de jumătate de an.
Domnul Culiţă Tărâţă – E vorba de un termen prin care să solicităm un punct de vedere, o analiză economică la sânge, îndeplină cunoştinţă de cauză putem lua o decizie.
Domnul Ciprian Şerban – Să citim hârtia.
Domnul Culiţă Tărâţă – Este recomandare, nu text de lege.
Domnul Ciprian Şerban –Citez eu “În subsidiar, referitor la situaţia apărută în cadrul autorităţii contractante vă recomandăm ca societatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean – S.C. DRUPO S.A să preia în administrare drumurile judeţene de la Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului. Ca urmare a acestei preluări, societatea comercială în cauză va deveni autoritate contractantă şi va atribui contracte de achiziţie publică respectând OUG nr.34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele normative date în aplicarea acesteia”. La început ei ne-au respins de la o licitaţie la care am participat cu altă societate, tocmai din această cauză.
Domnul Gabriel Farcaş – Nu eraţi în echipa buna, care trebuie.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot propunerea de amânare:
Cu 14 voturi ”pentru” (Mihai Alexandru, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Dumitrascu Dionisie, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita), 18 împotrivă (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut) şi o abţinere (Andoni Neculai) propunerea de amânare a fost respinsă.
Doamna Cristina Mititelu – Amendamentul se preia şi în conţinutul hotărârii? Pentru claritate, la art.1 – “Se aprobă reorganizarea Societăţii Comerciale DRUPO NEAMŢ S.A. ca regie autonomă de interes judeţean, sub denumirea de ”Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene Neamţ”, prin preluarea patrimoniului, a activului şi pasivului şi a personalului societăţii comerciale”.
Domnul Culiţă Tărâţă – Sub rezerva aprobării din partea creditorilor.
Domnul Gabriel Farcaş – Să vină cu un plan de eşalonare a datoriilor, cu un regulament de funcţionare, să vină cu nişte atribuţii pe care le are foarte clar stipulate, ei au venit cu o expunere de motive.
Doamna Cristina Mititelu – Vă rog să mai spuneţi încă odată amendamentul.
Domnul Adrian Bourceanu – „Prin preluarea patrimoniului, a personalului, a activului şi pasivului deţinut de S.C. DRUPO S.A. la momentul transformării în regie autonomă”.
Domnul Culiţă Tărâţă – După aprobarea şi de la creditori.
Domnul Ciprian Şerban – Nu avem nevoie de aprobarea de la creditori.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ai contract cu banca şi banca te obligă, sunt contracte în parteneriat, trebuie să le respecţi.
Domnul Ciprian Şerban – Daţi mandat membrilor AGA că am cerut şi chestia asta să fie traşi la răspundere.
Doamna Cristina Mititelu – Mai dau citire amendamentului: „Prin preluarea patrimoniului, respectiv a activului şi pasivului deţinut de S.C. DRUPO S.A. la momentul transformării în regie autonomă şi a personalului”.
Domnul Gheorghe Vasiloiu – Haideţi să facem proprietate privată, acolo AGA nu respectă procedura ca la celelalte societăţi, trebuie să le punem conform legii. AGA va fi cel care va hotărî, cine sunt reprezentaţii în AGA? Respectăm legea?
Domnul Cristian Tomulet – Să respectăm configuraţia politică, pe fiecare societate în parte.Toate hotărârile vor fi contestate, inclusiv un salariat de acolo, se răsfrânge asupra judeţului, nu asupra dumneavoastră.
Domnul Andrei Ignat – Este un lucru foarte clar din punctul meu de vedere, pentru că m-am implicat alături de colegii de la PP-DD şi de la PDL privind activitatea S.C. TROLEIBUZUL unde nici acolo să nu credeţi că treburile sunt pe roz, ca să nu mai vorbim de chestiuni care ţin de Consiliul Judeţean, este foarte clar, pentru mine cel puţin care vin din mediul privat, că societăţile Consiliului Judeţean nu vor mai putea fi eficientizate prin măsuri paleative, că schimb membri AGA, directori sau că dau directori afară. Va trebui să găsim măsuri de substanţă pentru că trebuie să recunoaştem, fiţi convinşi că aşa cum am mers 10 luni, nu am reuşit să facem mare lucru vom face în continuare şi vom pierde timp. Ar trebui să ne dea de gândit.
Domnul Culiţă Tărâţă – Trebuie să vă mărturisesc vis-a-vis de membri AGA şi cei din CA că cei care au contribuit la situaţiile economice care sunt constatate în aceste unităţi. Nu vreau să dau nume, haideţi să vedem ce facem pentru bunul mers al acestei societăţi, ele se pot redresa, trebuie văzut şi unele măsuri întreprinse la unele din ele s-au dovedit a fi eficiente, să nu cădem în cealaltă pantă, tot în negru, că totuşi sunt societăţile Consiliului Judeţean, vrând, nevrând trebuie să le facem viabile.
Domnul Ciprian Şerban – Putem forma o comisie să supervizeze toată transformarea DRUPO.
Domnul Culiţă Tărâţă – Supun la vot amendamentul pe care l-a citit doamna Mititelu. Amendamentul preşedintelui, solicitarea societăţilor contractante în cadrul contractelor şi cu acceptul băncilor. La bancă a semnat doar Consiliul Judeţean, alături de DRUPO pentru creditele care s-au luat.
Domnul Dan Vasile Constantin – Există garanţii.
Domnul Culiţă Tărâţă – Te trezeşti pe masa tribunalului cu insolvenţă. Cum justifici când trimiţi atâţia oameni acasa? Banca ne-a notificat de pe data de 27.03.2013. Cum justificăm? Punem situaţia de faţă, banca vine şi mă bagă în insolvenţă şi o să fiu nevoit să dau drumul la oameni acasă.
Domnul Ciprian Şerban – Nu înstrăinăm nimic de la DRUPO.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ne va executa, fiindcă avem datorii.
Domnul Ciprian Şerban – Dacă vrea cineva să ne execute, o poate face şi acum. Mai sunt 20 de notificări la DRUPO, s-au achitat banii în funcţie de cum aţi dat dumneavoastră drumul la bani, mai sunt vreo 12 miliarde de plătit care nu sunt facturaţi ca să nu plătim TVA, pentru că nu sunt bani pe drumuri.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ce vorbeşti, încalci legea.
Domnul Ciprian Şerban – Nu am facturat anumite lucrări pentru că în Consiliul Judeţean nu sunt bani.
Domnul Culiţă Tărâţă – În cât timp se facturează? În 3 zile.
Domnul Ciprian Şerban – Să-mi arătaţi şi mie legea că eu nu ştiu.
Domnul Dan Vasile Constantin – S-a făcut afirmaţia că sunt credite, sunt credite garantate de Consiliul judeţean sau sunt garantate cu bunurile societăţii?
Domnul Culiţă Tărâţă – Dar societatea a cui este?
Domnul Dan Vasile Constantin – Eu ştiu ce spun, am întrebat pentru că noi, Consiliul Judeţean am dat la o serie de societăţi, am garantat un credit pentru APASERV.
Domnul Culiţă Tărâţă – Consiliul Judeţean este răspunzător alături de societate.
Domnul Dan Vasile Constantin – Înţeleg că nu există credit care este garantat de către Consiliul Judeţean cu partea noastră de venituri, doar creditele în momentul acesta sunt garantate doar cu patrimoniul societăţii DRUPO, este adevărat este tot patrimoniul judeţului şi este dat în administrarea acestei societăţi. Aş vrea să fac o precizare să înţelegem de ce este acest mare război. În momentul în care DRUPO se transformă în regie autonomă şi primeşte în administrare drumurile judeţene va primi buget şi va fi ordonator de credite. Cel care va organiza licitaţiile pe drumurile judeţene va fi DRUPO şi nu va mai fi Consiliul Judeţean, semnatarul contractelor va fi Consiliul de Administraţie şi nu veţi fi dumneavoastră.
Domnul Culiţă Tărîţă – E un lucru foarte bun, te absolvă de responsabilităţi. Deci este o chestiune extraordinară. Cât este bugetul pentru drumurile judeţene pe anul acesta?
Domnul Neculai Cojocariu – Se ridică la 120 de miliarde.
Domnul Culiţă Tărîţă – Cât este necesarul? Se ia de pe umerii Consiliului Judeţean o povară. Nu asta-i miza, eu vă întreb ce facem, pe noi banca ne bagă în insolvenţă.
Domnul Ciprian Şerban – Dacă ne bagă maine în insolvenţă ce facem?
Domnul Culiţă Tărîţă – Ne vinde, ce facem?
Domnul Ciprian Şerban – Riscul acesta este de când am contractat creditul.
Domnul Culiţă Tărîţă – Supun la vot amendamentul comisiei juridice.
Domnul Cristian Tomuleţ – Domnule preşedinte, trebuie două treimi.
Doamna Cristina Mititelu – Gestionarea patrimoniului nu se limitează numai la înstrăinare, este vorba de patrimoniul S.C.DRUPU S.A.
Domnul Culiţă Tărîţă – Dar face parte din patrimoniul judeţului.
Domnul Dan Vasile Constantin – Am avut o discuţie înainte cu doamna secretar şi ne-a confirmat că nu este nevoie de două treimi.
Domnul Culiţă Tărîţă – Este vorba despre patrimoniul judeţului.
Domnul Dan Vasile Constantin – Secretarul mi-a spus că nu.
Domnul Culiţă Tărîţă – Eu vă spun că da.
Domnul Cristian Tomuleţ – Orice hotărâre când vorbim de patrimoniu trebuie două treimi.
Doamna Cristina Mititelu – Dacă este vorba despre patrimoniul judeţului se adoptă cu două treimi, indiferent dacă este vorba despre întrăinare, însuşirea inventarului.
Domnul Culiţă Tărîţă – DRUPO este în patrimoniul judeţului. Supun la vot amendamentul domnului Bourceanu.
Cu 20 de voturi “pentru” (Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Dumitrascu Dionisie) şi 13 voturi “împotrivă” (Mihai Alexandru, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) amendamentul a fost aprobat.
Doamna Cristina Mititelu – Fiind vorba de patrimoniu nu are legătură numai cu înstrăinarea, gestionarea patrimoniului nu are legătură numai cu înstrăinarea.
Domnul Ciprian Şerban – Deci trebuie 2/3.
Doamna Cristina Mititelu – Da.
Domnul Ciprian Şerban – Deci dumneavoastră respingeţi acest proiect fiindcă spuneţi că trebuie 2/3.
Doamna Cristina Mititelu – Eu nu resping niciun proiect.
Domnul Culiţă Tărâţă – Aşa spune legea. Supun la vot proiectul de hotărâre.
Cu 20 de voturi “pentru”( Arcan Emilia, Constantin Dan Vasile, Puscasu Neculai, Murariu Vasile, Serban Ciprian Constantin, Nica Vasile, Manoliu Dan, Onu Bogdan, Bourceanu Adrian, Radu Tudorel, Pruteanu Vasile, Paval Dan Gabriel, Ignat Andrei, Andoni Neculai, Serban Iulia, Smarandei Adrian, Simion Nadina, Visan Gabriel, Ploscaru Stefanut, Dumitrascu Dionisie) şi 13 voturi “împotrivă” (Mihai Alexandru, Stafie Claudiu, Andronache Florin, Jora Aurelian, Tapalaga Cristian, Tomulet Cristian, Vasiloiu Gheorghe, Pintilie Mircea, Sandu Constantin, Vasiliu Moise Daniel, Iacoban Constantin, Farcas Gabriel, Tarata Culita) hotărârea a fost respinsă.
XXVIII. DIVERSE
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – Stimaţi colegi, la şedinţa din data de 16.01.2013 la ordinea nouă s-a supus la vot aprobarea Regulamentului şi caietului de sarcini în serviciul public judeţean de transport de persoane prin curse regulate în judeţul Neamţ, precum şi a programului public de transport judeţean de persoane pentru perioada 1.05.2013-30.04.2019. Odată cu adoptarea acestei hotărâri au fost făcute şi două amendamente, printre care un amendament pe care l-am propus chiar eu de introducere a staţiei Lunca pe traseele 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108 şi 113 şi 114. Acest amendament a fost aprobat cu 28 de voturi „pentru” şi 6 „abţineri”. După adoptarea acestui amendament, la emiterea actului administrativ, personalul din cadrul aparatului de specialitate a Consiliului Judeţean a omis să cuprindă această staţie pe traseele 113 şi 114.
Domnul Culiţă Tărâţă – Unde sunt aceste trasee, că nu ştiu?
Doamna Iulia Şerban – Aceste trasee au fost aprobate prin amendament.
Domnul Culiţă Tărâţă – Să se corecteze.
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – Am făcut un amendament, s-a aprobat. Astfel de erori s-au mai petrecut.
Domnul Doru Conache – La următoarea şedinţă vom intra cu toare erorile şi rectificările care s-au constatat.
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – Mai am de adăugat ceva în acest context, propun, alături de toţi consilierii să formăm o comisie din fiecare partid care să verifice aparatul de specialitate al Consiliului judeţean, putem să facem acum, nominalizat. Vă subliniez şi faptul că în anul 2008 cu adoptarea vechiului Program de transport, tot printr-un amendament, plenul Consiliului Judeţean s-a aprobat scoaterea acelui traseu celebru, 141, votând în unanimitate pentru aprobarea acelui amendament, acum s-a votat scoaterea lor. Ulterior, tot comisia l-a pus. Aş vrea că această comisie pe care o formăm astăzi să verifice şi acel traseu.
Domnul Culiţă Tărâţă – Ca să facem această comisie trebuie un proiect de hotărâre.
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – Din partea PP-DD propun pe doamna Iulia Şerban.
Domnul Dan Vasile Constantin – La următoarea şedinţă venim cu un proiect de hotărâre pentru această comisie şi dacă din discuţie vor rezulta şi alte aspecte o să facem şi alte comisii.
Domnul Culiţă Tărâţă – Veniţi cu proiect de hotărâre, nu am nimic împotrivă.
Domnul Ştefănuţ Ploscaru – Dar aparatul de specialitate rog să repare greşeala.
Domnul Culiţă Tărâţă – Acolo unde se constată încălcarea flagrantă a legii vom lua măsuri.
Domnul Radu Tudorel – Au fost atacate 4 dispoziţii de către Prefectură ale dumneavoastră în contencios. Nişte colegi ai noştri au explicat acest lucru şi mi se pare o mare, mare greşeală din partea aparatului de specialitate a Consiliului Judeţean. Întrucât colegul meu a propus o comisie şi eu propun acelaşi lucru pentru a vedea dacă aparatul care v-a dat ca fiind bun din punct de vedere juridic toate aceste decizii ale dumneavoastră este sau nu bun şi merită să rămână în continuare în Consiliul Judeţean Neamţ. Acţiunea va fi făcută de către juriştii noştri care pot să hotărască foarte clar dacă ce a făcut Direcţia juridică este bine sau nu.
Domnul Culiţă Tărâţă – Am înregistrat treaba, problema care se pune, justiţia îşi va spune cuvântul, sunt acţiuni în derulare, sunt pe rol şi funcţie de hotărârile pe care le va da justiţia ne vom conforma întocmai.
Domnul Dan Pavăl – Revin la cererea cetăţenilor din Bicaz şi de pe Valea Muntelui referitor la redeschiderea spitalului de la Bicaz.
Domnul Culiţă Tărâţă – Am discutat şi aseară, să nu lăsăm impresia că discutăm la televizor, e clar, s-a vorbit la Ministerul Apărării, populaţia este informată, aţi fost şi aseară la întrunire. Deci Spitalul de la Bicaz se va deschide, se iau 80 de paturi de la Bălţăteşti, direcţia medicală a armatei, prin raportul făcut de directorul general Mureşan, cu aprobarea domnului ministru Duşa să transfere 80 de paturi, sper ca miercuri să iasă hotărârea şi să se redeschidă spitalul. Din punct de vedere juridic spitalul funcţionează, de pe hârtie nu l-a desfiinţat nimeni.
Domnul Dan Vasile Constantin – Aţi primit înainte de a intra în şedinţă un punct de vedere făcut de cei 6 consilieri membri în AGA la APASERV. După cum bine ştiţi, noi consilierii avem mandat din partea Consiliului Judeţean, mandat şi semnat şi asumat să reprezentăm interesele Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a Acţionarilor de la APASERV, dacă nu sunteţi pregătiţi să răspundeţi la întrebările pe care noi consilierii judeţeni le-am pus, dorim ca în proxima şedinţă să primim un răspuns scris asupra modului în care, noi consilierii, reprezentanţi în AGA şi înţeleg că este aceeaşi situaţie şi la TROLEIBUZUL în accepţiunea dumneavoastră, domnule preşedinte, suntem nişte scaune care nu au niciun fel de competenţă. Vreau să vă spun că prin hotărâre de Consiliu judeţean noi am fost mandataţi să reprezentăm interesele, atât la APASERV, cât şi la TROLEIBUZUL. Judeţul Neamţ nu înseamnă preşedintele Consiliului Judeţean, în acelaşi timp prerogativele de reprezentare în AGA ne sunt date nouă, consilierilor. Dacă consideraţi că nu avem aceste prerogative, promovaţi un proiect de hotărâre în care să ne precizaţi dacă avem sau nu mai avem aceste prerogative. În acelaşi timp vreau să vă informez, stimaţi colegi, că vom iniţia, împreună cu cei care sunt în AGA la APASERV o plângere penală pentru abuz în serviciu în dauna preşedintelui Consiliului Judeţean .
Domnul Culiţă Tărâţă – De acord cu dumneavoastră, vă voi răspunde în scris la toate acuzele care mi se aduc la plângerea penală.
Domnul Onu Bogdan – Cererea de intervenţie trebuia făcută în numele judeţului, a Consiliului Judeţean, nu a preşedintelui.
Domnul Culiţă Tătâţă – Nemaifiind alte probleme înscrise în ordinea de zi, declar închise lucrările şedinţei.

PREŞEDINTE, SECRETARUL JUDEŢULUI,
Culiţă TĂRÂŢĂ Cristina MITITELU

ÎNTOCMIT,
Mihaela CUMPĂT

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate