Ioan Chelaru: Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României îşi desfăşoară activitatea în deplină legalitate

0

În pofida nemulţumirii manifestate de către unii specialişti în drept constituţional, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României îşi desfăşoară activitatea în deplină legalitate, respectând toate principiile dezbaterii parlamentare, precum şi pe cele de elaborare a proiectelor de acte normative. Astfel, într-un scurt interviu acordat Ziare.com, profesorul universitar Ioan Stanomir a comentat modul în care îşi desfăşoară activitatea Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, apreciindu-l ca fiind netransparent şi imprevizibil, opinând că modificarea Constituţiei e pe cale să devină o „afacere exclusiv politică”; în acelaşi interviu, domnul prof.univ.Ioan Stanomir şi-a exprimat şi speranţa că politicenii români vor lua poate exemplu de la ţările „încărcate de spirit european” şi nu de la cele „încărcate de izolare naţionalistă”.
Dacă nu ar fi fost vorba despre un reputat profesor universitar, care însă a fost angrenat în elaborarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei României iniţiat de Preşedintele României, am fi considerat că acesta exprimă o opinie izolată, dar pe care este necesar să o analizăm cu atenţie. Văzând însă declaraţiile domnului profesor universitar Stanomir referitoare la procedura netransparentă şi imprevizibilă de revizuire a Constituţiei, îi reamintim acestuia, cu toată deferenţa, că prima etapă a activităţii Comisiei parlamentare este aceea de a elabora o propunere legislativă, iar în cadrul acestui demers ne propunem să ne consultăm nu numai în interiorul Parlamentului ci şi cu reprezentanţii societăţii civile. Pentru acest motiv, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României şi-a propus să transmită Forumului constituţional temele/tezele de revizuire, astfel cum sunt ele agreate de către partidele politice parlamentare. Dezbaterile din cadrul societăţii civile sunt cele care vor creiona principalele direcţii ale revizuirii, precum şi principalele soluţii legislative. A discuta în această fază a revizuirii de lipsă de transparenţă este, mai degrabă, o dovadă de rea voinţă decât expresia unei observaţii ştiinţifice şi obiective. Cu atât mai mult punem sub semnul întrebării obiectivitatea aprecierilor profesorului Stanomir, cu cât până la acest moment practic toate deciziile comisiei au fost făcute publice fără nici un fel de reţinere din partea membrilor Comisiei parlamentare, iar singurul document pe care Comisia l-a adoptat, respectiv tezele revizuirii, a fost deja comunicat presei şi transmis Forumului constituţional în vederea dezbaterii.
Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, prin preşedintele ei sau prin ceilalţi membri ai săi, nu a declarat niciodată că refuză colaborarea cu specialiştii, că nu va face apel la aceştia, ori că deciziile sale se vor înscrie strict sub sigla unei afaceri exclusiv politice. Lipsa oricăror menţiuni în legătură cu aceste aspecte nu îndreptăţesc pe nimeni să tragă concluzii pripite ori să se considere nedreptăţit pe motiv că nu a fost consultat. Numai că în acest moment al procesului de elaborare a unui proiect de act normativ, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a ales, de comun acord cu toţi membri săi, să dea posibilitatea societăţii civile să dezbată nestingherită toate aspectele pe care le consideră necesar a fi revizuite. În acest context ne exprimăm speranţa că şi domnul profesor universitar Ioan Stanomir va participa cu întreaga sa expertiză la clarificarea dezbaterilor pe care Forumul constituţional le va organiza, spre exemplu în dialogurile sale cu mediul academic.

IOAN CHELARU

Vicepreşedinte PSD
Vicepreşedintele Comisiei de propuneri
pentru revizuirea Constituţiei

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate