Domnilor consilieri, vă rugăm să tăiaţi panglica!

1

 Domnilor Consilieri Judeţeni şi ai Consiliului Local Piatra-Neamţ lăsaţi la o parte discuţiile „sterile” din şedinţele de consilii şi redaţi copiilor, tineretului, pensionarilor… TEATRULUI TINERETULUI, clădire ce este închisă de mai bine de doi ani!
De ceva vreme a intrat în „gura târgului” disputa despre modul în care a fost renovată clădirea TT. S-a scris în presă, s-a iniţiat chiar şi o PETIŢIE adresată autorităţilor, a avut loc o întrunire la care am participat şi eu, cu realizatorii lucrărilor de renovare a clădirii, cu primarul municipiului, cu actorii teatrului şi oameni de cultură ce susţin reluarea activităţii normale a instituţiei. Dar, nu s-a întâmplat nimic şi spectacolele de teatru se desfăşoară în continuare în spaţii improprii.
În calitatea mea de om al şcolii şi de conducător al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ, o asociaţie profesională centenară, în calitatea mea de dascăl care ştie cât de mare este contribuţia teatrului la educarea şi instruirea tinerii generaţii, nu pot sta indiferent în faţa unei asemenea situaţii care se tergiversează nepermis de mult.
De aceea adresez factorilor de decizie din judeţ următoarele întrebări:
– Oare nu este clar că TEATRUL nu este o oarecare/oarece instituţie de divertisment? Cât ar mai trebui argumentat, că teatrul este o instituţie specializată, iar comunitatea căreia îi aparţine trebuie să se îngrijească de el în mod special?
– Oare cum este posibil ca – într-un oraş unde se joacă teatru încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, unde s-a construit în 1871 Teatrul „Liciu”, devenit apoi „Costachi Vasiliu”(1909) şi, în sfârşit, „Roxy” în 1935, într-un oraş cu istorie deci, – această tradiţie să fie întreruptă, din nepăsare, de mai bine de doi ani?
– Nu se ştie, sau s-a uitat, prestigiul de care s-a bucurat şi, deocamdată, se mai bucură TT, acum, când în toamna acestui an, se va deschide cea de a 55-a stagiune a sa? Doriţi ca evenimentul să aibă loc într-o cantină şcolară sau la un cămin cultural din judeţ?
– Se ştie că spectacolele acestui teatru, că Festivalul spectacolelor de teatru pentru copii şi tineret din Piatra-Neamţ au dus faima oraşului în ţară şi străinătate? Unde doriţi să se desfăşoare Festivalul Internaţional de Teatru? În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean?
– Se ştie, că pe vremea când doar Teatrul Naţional din Bucureşti avea voie să iasă din ţară, TT câştiga premii importante la festivalurile de profil din San Marino, Veneţia sau Nürnberg? Se ştie deasemenea că TT făcea turnee importante în Danemarca şi Franţa?
– Se ştie că la acest teatru s-au format „generaţiile de aur” ale teatrului românesc? În ce condiţii poate să repete şi să joace acum trupa TT – una dintre cele mai bune şi mai valoroase trupe din ţară (fapt atestat de premiile obţinute şi în ultimul timp) – în baruri şi săli de licee?
– Câte intervenţii ar mai trebui făcute, ce argumente ar mai trebui aduse pentru a-i determina pe cei responsabili să înţeleagă un lucru elementar – acela că teatrul nu poate funcţiona în orice condiţii şi oricum?
Nu avem la Piatra-Neamţ aşa de multe instituţii importante pentru comunitate, încât să ne putem permite tratarea cu indiferenţă a unei astfel de probleme. Credem că cei responsabili vor apela, măcar acum, la specialişti în renovarea şi dotarea acestui teatru, punând urgent capăt unei perioade care s-a prelungit nepermis de mult.
Este bine ca finalizarea lucrărilor să aibă loc măcar până în vară, pentru ca redeschiderea porţilor Teatrului Tineretului să poată marca, pentru public şi artişti deopotrivă, sărbătoarea debutului celei de a 55-a stagiuni. În final, adresez o rugăminte autorităţilor:
GRĂBIŢI-VĂ SĂ TĂIATI PANGLICA!
În numele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ,
Preşedinte, Prof. Gheorghe AMAICEI

N.R. Până acum s-au strâns peste 2000 de semnături în favoare petiţiei. Cei care doresc să se alăture demersului pentru redarea Teatrului Tineretului circuitului public pot semna petiţia accesând: www.petitieonline.ro/petitie/32290145

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. x spune

    Teatrul tineretului este un reper pentru oraselul nostru,iar doi ani ni se pare mult.Firma lui Vasile Turcu pe atunci cind au inceput lucrarile era la Dinamo,are in palmares si alte lucrari mult mai mari facute in acelasi stil:muzeul national de istorie a Rominiei lucrari incepute acum 6 ani si facturile au ajuns la de 70 de ori suma licitata,cladirea Inspectoratului general al politiei unde facturile ajunsese la un moment dat la de 15 ori suma licitata si unde presa nu poate afla stadiul si calitatea lucrarilor dat fiind specificil institutiei,toate acestea erau publice in momentul atribuirii lucrarii

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate