Primaria Piatra Neamt dezminte informaţiile cu privire la imposibilitatea plăţii impozitelor şi taxelor locale în lipsa unei asigurări obligatorii a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale

0

 

În contextul unor încercări de dezinformare a populaţiei – care circulă în municipiul nostru prin intermediul unor foi volante depuse în cutiile poştale – facem următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile art. 3 alin 1 din Legea nr. 260 / 2008 republicată, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, “persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi inregistrate în evidenţele organelor fiscale”.
Plata impozitelor şi taxelor locale conform prevederilor legislaţiei fiscale, NU ESTE CONDIŢIONATĂ de asigurarea locuinţelor împotriva dezastrelor naturale prin încheierea de poliţe de asigurare obligatorii sau facultative. Persoanele fizice / juridice pot achita impozitele şi taxele locale indiferent dacă au sau nu încheiată o poliţă de asigurare a locuinţelor.
În prezent, Direcţia de Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ, desemnată prin Dispozitia Primarului nr. 1664 / 07.09.2012 pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 260 / 2008 republicată, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor se află în faza de înştiinţare a persoanelor fizice şi juridice care au în proprietate construcţii cu destinaţia de locuinţă despre obligativitatea încheierii acestor poliţe de asigurare, urmând ca la finalizarea procedurii de înştiinţare să aplice dispoziţiile legale privind constatarea şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 260 / 2008.
Directia Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra Neamţ invită contribuabilii să achite obligaţiile datorate bugetului local. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădire / teren / mijloace de transport datorat pentru întregul an de către persoane fizice şi juridice până la data de 31.03.2013 se acordă o bonificaţie de 10%.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate