Primaria cauta Şef Birou Stare Civilă

0

Primăria Municipiului Piatra Neamţ organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacanta de Şef Birou Stare Civilă din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Condiţiile de participare la concurs:
– condiţii generale: candidaţii trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;
– condiţii specifice: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licentă sau echivalentă in domeniul ştiinţelor juridice, administrative, tehnice sau economice.
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani.

Probele stabilite pentru concurs: proba scrisa şi interviu.

Concursul se va desfăsura la sediul Primăriei municipiului Piatra Neamţ din strada Stefan cel Mare nr. 6-8, în data de 19.03.2013 ora 10:00, proba scrisă. Dosarele de înscriere la concurs se depun la registratura generală a Primăriei municipiului Piatra Neamţ pană la data de 11.03.2013, inclusiv.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată şi completată de H.G. nr.1173/2008.

detalii anunţ
bibliografie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate