Secretarul de Stat Elena Dumitru a reprezentat România la „Forumul la nivel global al femeilor miniștri și cu poziție de lideri în domeniul mediului”

0

În data de 17 februarie 2013 a avut loc la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) de la Nairobi, Kenia, Forumul la nivel global al femeilor miniștri și cu poziție de lideri în domeniul mediului. Acest Forum a fost organizat în marja Consiliului de Administrație UNEP, care se va desfășura în zilele următoare.
Principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii s-au referit la creșterea rolului femeilor cu poziție de lider în domeniul protecției mediului, în special în ceea ce privește minimizarea impactului chimicalelor asupra sănătății și mediului, precum și la acțiunile necesare implementării Deciziei privind rolul femeilor în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, adoptată la a 18-a Conferință a Părților la Convenția ONU privind schimbările climatice.
România, reprezentată prin Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Elena Dumitru, a avut intervenții pe subiectele menționate.
Astfel, în ceea ce privește necesitatea asigurării unui management durabil al chimicalelor, Secretarul de Stat a menționat faptul că acest subiect constituie un punct important în actualul Program de Guvernare, căruia i se acordă o deosebită atenție, atât din punct de vedere al întăririi capacității instituționale, cât și al dezvoltării unui sistem informațional referitor la impactul toxicologic al chimicalelor plasate pe piața internă.
”Suntem conștienți că, pentru a dezvolta o economie verde, se impune să colaborăm pentru intensificarea acțiunilor necesare asigurării unui management durabil al chimicalelor de-a lungul întregului ciclu de viață al acestora, pentru a promova soluții alternative mai sigure și adopta măsuri de prevenire a accidentelor industriale și de combatere a emisiilor și poluărilor accidentale. Acțiunile de prevenire trebuie în permanență să aibă prioritate. Pentru că este de preferat și mult mai ușor să previi decât să acționezi pentru remedierea și înlăturarea efectelor”, a precizat Secretarul de Stat Elena Dumitru.
În cadrul panelului dedicat schimbărilor climatice, intervenția Secretarului de Stat s-a referit, în special, la disponibilitatea pe care România o are în ceea ce privește stabilirea inițiativelor la nivel internațional și dezvoltarea diplomației în domeniul schimbărilor climatice, vizând integrarea femeilor în procesele de elaborare a politicilor și de creștere a conștientizării în acest domeniu.
În finalul discuțiilor care au avut loc în cadrul acestui Forum, România și-a exprimat disponibilitatea și dorința de a fi implicată în concretizarea acțiunilor pe care Rețeaua la nivel global a femeilor miniștri și lideri în domeniul mediului a hotărât să le întreprindă în perioada următoare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate