Ore întregi de luptă cu flăcările violente – Un tânăr a fost reținut de polițiști în urma incendiului

0

La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, la o stivă de baloți, din localitatea Săbăoani, ar fi izbucnit un incendiu.

„Pompierii au intervenit la fața locului lichidând incendiul, stabilind cauza probabilă acțiunea intenționată.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificată persoana bănuită de producerea incendiului, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Săbăoani.

Urmare a materialului probator administrat față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.”, a declarat insp. Ciofu Ramona.

La ora 08:50, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săbăoani pentru stingerea unui incendiu produs la mai mulți baloți de plante furajere.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și SVSU Săbăoani.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la mai mulți baloți de paie și lucernă, amplasați pe un teren din spatele stației CFR Săbăoani, existând posibilitatea propagării la alți baloți de lucernă și la un lan de porumb.
Forțele de intervenție au acționat (peste 16 ore) pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars aproximativ 500 t plante furajere (400 de baloți de paie și 180 de baloți de lucernă).
Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

ISU Neamț

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate