Cele mai chic hăinuţe pentru bebeluși: piese clasice şi accesibile

0

Nu ai nevoie de zeci, sute de hăinuţe pentru bebeluşi, mai ales că cei mici cresc atât de repede. Dimpotrivă, e de preferat să te îndrepţi către hăinuţe chic şi accesibile, care se pot asorta în zeci de feluri. Cu doar câteva piese poţi să ai o garderobă completă pentru cei mici, la care să fie nevoie să adaugi doar câteva extra hăinuţe şi accesorii, în funcţie de preferinţele tale.

Iată ce piese versatile te ajută să îl îmbraci pe bebe uşor şi fără bătăi de cap:

Bodyuri

Când vine vorba de haine pentru nou-născuţi şi bebeluşi, bodyurile se număra printre cele mai populare alegeri. Sunt uşoare, potrivite pentru toate anotimpurile şi foarte versatile. Alege bodyuri din bumbac organic, un material adecvat pentru pielea sensibilă a celor mici. Găseşti astfel de piese în magazinele mari de haine, dar şi online. Poţi opta pentru modele cu mesaje simpatice, cum ar fi “I Love Mom” sau “I Love Dad”, dar şi pentru modele cu imprimeuri vesele.

Seturi de in

Un material vaporos, prietenos cu pielea şi 100% realizat din fibre naturale, inul reprezintă întotdeauna o alegere inspirată pentru cei mici, mai ales în sezonul cald. Un set de in cu cămăşuţa şi pantaloni este potrivit pentru plimbări în parc, dar şi pe post de pijama. Caută în magazinele de profil sau online un set de in sau două piese separate pe care să le combini tu. De obicei, culorile deschise sunt cele mai populare, deoarece se pretează excelent pentru sezonul cald.

Sandale colorate

Sandalele pentru bebeluşi sunt perfecte pentru vara. Permit pielii să respire, sunt comode şi foarte drăguţe. Cauta sandale de bebeluşi colorate, din piele sau material textil, pe care să le asortezi cu pantaloni scurţi, seturi de în, rochiţe sau jeanşi. Modelele în culori vesele sunt perfecte pentru sezonul cald, mai ales că se asortează uşor.

Tricouri lejere

Tricourile lejere din bumbac se pretează pentru orice garderobă, de la cea de bebeluşi şi până la cea masculină sau feminină. Tricoul din bumbac este o piesă clasică, confortabilă şi potrivită pentru toate anotimpurile, în funcţie de cum o combini cu alte haine. Tricourile cu croi lejer se vor potrivi perfect cu blugi, pantaloni de în sau bumbac, hanorace, tenişi, sandale de bebeluşi sau ghetuţe, în funcţie de sezon.

Jeanşi

Blugii pentru bebeluşi se pretează pentru toate anotimpurile şi sunt foarte prietenoşi cu pielea, dacă optezi pentru modele din bumbac. Cauta blugi de bebeluşi cu croi lejer, care să nu fie prea mulati, în nuanţe precum bleu, bleumarin sau gri, astfel încât să îi combini uşor cu o mulţime de alte culori.

Seturi de tricot

În sezonul rece, seturile din tricot te ajută să îl îmbraci pe cel mic uşor şi rapid, fără bătăi de cap. Cauta seturi cu pantaloni şi pulover, din tricot de calitate, prietenos cu pielea sensibilă a bebeluşului. Setul de tricot se asortează cu ghetuţe, tenişi sau pantofi sport, dar şi cu geci sau hanorace.

Hanorace comode

Un hanorac confortabil va completă de minune garderoba bebeluşului. Este perfect pentru sezonul rece şi merge de minune cu jeanşi, tenişi, pantofi sport, pantaloni casual sau de trening. Poţi alege modele în culori neutre, dar şi modele cu inserţii vesele, precum imaginile cu personaje din lumea celor mici, cum ar fi Winnie The Pooh sau Hello Kitty.

Cămăşi vaporoase

O cămaşă vaporoasă este o alegere inspirată în sezonul cald. Modelele din bumbac sau in se combină cât ai clipi cu jeanşi, pantaloni lejeri, tenişi, sadandale de bebeluşi sau pantofi sport. Optează pentru cămăşi vaporoase cu croi larg, în culori precum alb, gri, bej, roz prăfuit sau bleu.

Foloseşte lista de mai sus ca să îi oferi celui mic o garderobă completă, fără să cheltui o avere sau să cumperi zeci şi zeci de haine. Orientează-te către materiale prietenoase cu pielea, croiuri simple şi pune accentul pe confort.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate