Accident cu victime pe DN 15B, în Neamț

0
foto: cititor

La data de 25 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15 B, în localitatea Poiana Largului.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DN 15B, în localitatea Poiana Largului, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, și ar fi pierdut controlul asupra direcției, moment în care a acroșat un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorilor auto, doi bărbați, în vârstă de 40 și 59 de ani, ambii din județul Iași, și a unei femei, în vârstă de 55 de ani, pasager în unul dintre autoturisme.

Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost transportate la o unitate medicală.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

a transmis Ap Atomei Andreea – IPJ Neamț

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD) și IPJ.
Trei persoane au fost asistate medical de echipajul SMURD, ulterior o femeie de 55 de ani (pasageră într-unul dintre autoturisme) și un bărbat de 51 de ani (conducătorul unui autoturism) au fost transportați la CPU Târgu-Neamț.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
În sprijinul forțelor de intervenție a intervenit un echipaj de la IJJ care se afla în trecere in timp ce se deplasa la o misiune.

a informat ISU Neamț

foto: cititor

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate