Erorile din recalcularea pensiilor care îi îngenunchează pe seniori!

0

O lege făcută pe genunchi, un soft care dă erori și guvernanți lipsiți de interes față de români!
Asta este descrierea pentru cea mai mare înșelătorie din guvernarea actuală a PSD și PNL, o înșelătorie care afectează sute de mii de pensionari.

Cei mai afectați sunt, desigur, cei din categoriile defavorizate. Foștii mineri, cei care au lucrat în industria nucleară, petrolieră, chimică, mari șantiere sau în CFR s-au trezit după marea recalculare cu pensiile tăiate între 25 și 50%.

Un exemplu concret este următorul: un fost salariat, acum pensionar, avea 15 ani de muncă efectivă, dar peste 25 de ani prin alocare de luni suplimentare pentru muncă în condiții dificile. Numai că acestuia nu i se mai acordă nimic, căci textul a fost conceput de un nepriceput, care nu a avut în față imaginea de ansamblu, ci doar porunca de a nu mai permite pensionarea la vechimi prea mici.

O pensie înjumătățită vor lua și persoanele cu dizabilități, precum nevăzătorii, care, de altfel, vor protesta în zilele următoare față de această nedreptate majoră creată de PNL și PSD. Acestora li s-au redus drepturile cu 60%. Este absolut cinic să tai veniturile tocmai persoanelor cu dizabilități.

Sunt zeci de mii de cazuri de pensii majorate prin decizii ale instanțelor în ultimii ani, unele fiind din 2023-2024, dar care se reduc masiv prin “recalculare”. Softul a fost conceput în așa fel încât să nu ia în calcul deciziile instanțelor. Legea recalculării a reușit să inventeze și o metodă de a încălca hotărâri judecătorești definitive.

Legea recalculării pensiilor este pură ticăloșie, o batjocură la adresa pensionarilor din România. Seniorii care s-au trezit cu pensiile tăiate după recalculare sunt așteptați la sediile AUR din toată țara pentru a primi asistență juridică în vederea contestării deciziilor de recalculare.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate