Viețile unor copii de 14 ani, puse în pericol după o aventură pe ATV – Ambii au fost transportați la spital

0

La data de 15 august a.c., orele 15:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Rediu.

„În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că,  în timp ce un minor, în vârstă de 14 ani, din aceeași localitate, conducea un ATV neînregistrat, pe direcția parc-centru, pe fondul unei defecțiuni tehnice, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi căzut.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care conducea vehiculul și a unui alt pasager în vârstă de 14 ani, care au fost transportați la Spitalul Județean Neamț pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai neînmatriculat sau neînregistrat și fără permis de conducere.”, a declarat Insp. Ciofu Ramona.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate