Ce se mai întâmplă noaptea prin Piatra-Neamț: proba „escaladarea balconului” și sprint printre blocuri cu televizorul în brațe/Autorii au fost prinși imediat

0

La data de 08 august a.c., în jurul orelor 23:05, polițiștii din cadrul Politiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizati prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în zona unui imobil, din municipiul Piatra Neamț se află două persoane care escaladează peretele balconului.

La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică cu autospeciala din dotare, care a observat două persoane ce încercau să fugă printre blocuri, cărând un televizor și mai multe sticle cu băuturi alcoolice.

Polițiștii au plecat în urmărirea acestora, reușind în scurt timp prinderea persoanelor în cauză.

Cei doi tineri, cu vârste de 27 și 28 de ani au fost conduși la sediul Poliției municipiului Piatra-Neamț, la data de 9 august a.c. fiind luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar bunurile sustrase au fost predate persoanei vătămate.

La data de 12 august a.c., persoanele în cauză au fost prezentate Judecătoriei Piatra Neamț, care a luat măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile față de cele două persoane.

Sursa: IPJ Neamț

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate