Nemțeanca de excepție, Bianca Ghelber, calificată în finala Jocurilor Olimpice la aruncarea ciocanului

0

Sportiva originară din Neamț, Bianca Ghelber, a urmărit cu emoții din tribune evoluțiile sportivelor din Grupa B, considerată mai tare din punct de vedere valoric. Bianca Ghelber încheiase pe locul 5 prima rundă de calificare, iar dacă 8 sportive din ultima grupă aruncau mai bine decât ea, nu mai prindea finala.

Bianca Ghelber a fost pe locul 11 după încheierea concursului din cele două grupe de calificare, la fel ca la Tokyo 2020, și a intrat în lupta pentru podiumul Jocurilor Olimpice Paris 2024.

”Am trăit cu multe emoții aceste clipe, dar sunt bucuroasă că m-am calificat în finală”, a spus emoționată Bianca Ghelber. ”Mă bucur că m-am calificat în primele 12. În finală va fi alt concurs. Sper ca acolo să mă autodepășesc, să prind ziua cea mai bună, să fiu în formă maximă și să îmi fac record personal. Asta îmi doresc din tot sufletul!”

Finala este programată pe 6 august, de la 21.20 (ora României).

Bianca Ghelber se află la a patra participare la Jocurile Olimpice, după Beijing 2008, Londra 2012 și Tokyo 2020.

***

Bianca Ghelber (născută Perie) este originară din Roman, și face performanță la probele de aruncarea ciocanului. Este antrenată de Mihaela Melinte, fostă campioană mondială la probă de aruncare a ciocanului.

În 2012 a fost declarată cetățean de onoare al municipiului Roman.

Este triplă campioană mondială de junioare, între 2005 și 2007, și dublă campioană europeană de junioare în 2007 și 2008. La Campionatele Europene de tineret din (U23) din 2011 a câștigat medalia de aur și la Campionatul Mondial din același an obținut locul 6.

În anul 2021 Bianca Ghelber s-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 prin locul ocupat în clasamentul mondial. A obținut locul 6 cu o aruncare de 74,18 de metri, stabilind un nou record personal. La Campionatul Mondial din 2022 s-a clasat din nou pe locul 6. Tot în 2022, nemțeanca Bianca Ghelber a obținut aurul la Campionatele Europene de la Munchen.

De asemenea, Bianca Ghelber (SCM Bacău/CSA Steaua, antrenori Mihaela Melinte, Ana Mirela Țermure) s-a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere la aruncarea ciocanului, în ultima zi a Cupei Europei de la Leiria – Portugalia, duminică, 10 martie 2024.

Întregul palmares poate fi văzut aici – click.

INFO/FOTO: Comitetul Olimpic și Sportiv Român 

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate